UTA, înfrângere ruşinoasă la Sibiu. Promovarea, un vis tot mai greu de realizat

Data publicare: Sambata, 26 August, 2017 Total: 3045 accesari

UTA, înfrângere ruşinoasă la Sibiu. Promovarea, un vis tot mai greu de realizat

UTA a suferit astăzi la Sibiu prima înfrângere din actuala stagiune, în faţa echipei gazdă AFC HERMANNSTADT.

 

După un START de partidă timid, în care ambele echipe tatonau terenul, încercând parcă să îţi găsească jocul, echipa gazdă a izbutit să deschidă scorul.

 

Tătar a trimis lung un aut de la margine, mingea a ajuns  la debutantul gazdelor, Cosmin Neagu a tras direct în vinclu de la aproximativ 10 metri lateral dreapta. Grahovac nu a avut reacţie şi sibienii preiau conducerea.

 

Până la pauzăm jocul avea să devină unul plictisitor, în care UTA se chinuia fără succes să ajungă cu mingea în preajma portii adverse.

Minutul 34 a adus şi eliminarea lui Cătălin Pîrvulescu şi UTA putea spera la un rezultat pozitiv însă chiar şi cu un om în plus, echipa arădeană nu a reuşit să facă altceva decât să îşi arate neputinţa de a marca iar echipa gazdă avea să intre la vestiare cu avantaj minim.

 

 

UTA avea să înceapă repriza secundă cu Ştefan Grigorie în locul lui Asani, şi cu Stahl în locul lui Buleică iar 3 minute mai târziu, Curtuiuş avea să fie protagonistul celei mai mari ocazii de gol a Bătrânei Doamne. Mingea a fost însă respinsă de pe linia porţii de către Crişan.

 

Lovitura de graţie a dat-o Bogdan Rusu care, scăpat singur cu portarul Grahovac, a înscris pentru golul de 2-0 în minutul 53.

Cu un om în plus pe teren timp de o oră, în faţa unei echipe mai puţin experimentată dar fără pic de viziune asupra jocului, Bătrâna Doamnă a căutat fără succes golul de onoare.

 

Înfrângerea de astăzi confirmă forma proastă pe care o traversează echipa şi aruncă UTA pe locul 8, la 5 puncte de primul loc.


”După cum am arătat, astăzi, nu meritam nimic. Părem ca o echipă formată din unsprezece pioni, fără determinare, luciditate, care se bate la jumătatea clasamentului. Singura la înălțime a fost galeria”.


”Ne așteaptă o săptămână dificilă, trebuie să ne pregătim moral, fizic și tehnic să câștigăm meciul de sâmbătă. Dacă nu reușim, înseamnă că e lipsă de valoare și atunci e o problemă mai mare. Avem jucători cu state importante în primele două ligi, dar nu reușesc să impună ritmul pe care noi îl dorim, ritmul care să ne facă se ne batem la promovare. Încă suferim. Nu e tragic, dar trebuie să ne punem toți un semn de întrebare. Eu sunt primul care și-l pune, pentru că sunt primul responsabil pentru rezultate, iar înfrângerea mi-o asum”,
 a declarat antrenorul Bătrânei Doamne, Adrian Mihalcea.