[GALERIE FOTO] Metaloglobus, egala Bătrânei Doamne. UTA pierde două puncte importante

Data publicare: Sambata, 12 August, 2017 Total: 1472 accesari

[GALERIE FOTO] Metaloglobus, egala Bătrânei Doamne. UTA pierde două puncte importante

 

Cei aproximativ 1000 de spectatori prezenţi pe stadionul de la Şiria pentru a susţine UTA în primul meci de acasă din actuala stagiune, au plecat cu un gust amar la finalul partidei.

Pe o vreme caniculară, UTA s-a împiedicat de Metaloglobus chiar în faţa propriilor suporteri. Favoriţii publicului nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor şia reuşit să scoată un egal chinuit în faţa formaţiei Metaloglobus.

 

Deşi numeroase, ocaziile la poarta adversă au fost irosite de către jucătorii Bătrânei Doamne care, parcă nu au găsit înspiraţia necesară de trimite mingea în plasa porţii bucureştenolor.


La finalul unui meci sterp în care nici una dintre cele două echipe nu păreau să îşi dorească victoria, oaspeţii au fost foarte aproape să înscrie golul izbăvirii, dar Gragovac, portarul UTA-ei,a reuşit să menţină scorul alb până la final.


”De ce îmi era frică nu am scăpat, și mă refer la atitudinea unor jucători. Dacă nu înțeleg că doar muncind și jucând pentru echipă pot face lucrurile bune, vor avea ei de suferit. Păcat. Mergem înainte, nu avem ce să facem. știam că adversarii joacă destul de organizat, au fost momente, pe final, când puteau să ne și bată, dar problema a fost la noi, nu la ei”, a comentat Adrian Mihalcea rezultatul de astăzi.

”Am încercat, în prima repriză, să le blocăm jucătorii pe la care treceau toate mingile și, în același timp, am dorit să jucăm direct pe poartă. În schimb, am jucat mult lateral și în spate... Am încercat să urcăm mult și pe benzi, dar nici Stahl, nici Strătilă, n-au reușit decât sporadic. Am riscat în repriza secundă, ne-am creat destule ocazii, însă, din păcate, nu am reușit să înscriem. De la jucătorii cu experiență mă aștept la mult mai mult. Să înțeleagă că se dorește foarte mult de la ei, să joace mai mult în spiritul echipei”, a adăugat antrenorul UTA-ei.



Formații oficiale:

UTA: Grahovac – Adili, Scutaru, Ciucă, Burlă – Asani, Cârstocea – Strătilă, Jorza, Stahl – Curtuiuș. Pe bancă: Barna – Polgar, Manea, Tănase, Buleică, Prună, D. Roman

Metaloglobus: R. Geantă – A. Roman, Fl. Iordache, Caramalău, A. Sava – A. Popa, Ghenovici – Şt. Stîngă, Şt. Niculae, Robu – Bilciurescu. Pe bancă: Nedelcu – Negotei, R. Gheorghe, Răileanu, Vlad, I. Marian, Gafavu.

Arbitri: Rareș Vidican (Satu Mare) – Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț), Jozsef Peter (Sfântu Gheorghe). Rezervă: Vladimir Nagy (Aiud)

Observatori FRF: Iulian Spătaru (Timișoara) și Viorel Lolea (Reșița)