Klaus Iohannis, mesaj EMOŢIONANT la împlinirea a 100 de ani de la Oituz

Data publicare: Vineri, 11 August, 2017 Total: 889 accesari

Klaus Iohannis, mesaj EMOŢIONANT la împlinirea a 100 de ani de la Oituz

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la bătăâia de la Oituz, Administrazia prezidenţială a transmis un mesaj de mulţumire şi comemorare a ostaşilor români care şi-au pierdut viaţa.


”La 100 de ani de la bătălia de la Oituz, în numele Statului Român, a cărei existență a fost salvată de Armată Română în luptele de la Coșna și Cireșoaia, dau cea mai înaltă cinstire eroilor ce-și dorm somnul de veci pe aceste meleaguri.


Manifestările organizate de dumneavoastră, autorități locale și cetățeni ai locurilor de bătălie de acum un secol, dovedesc că România nu a uitat sacrificiul ostașilor săi căzuți în Războiul de întregire. Adăugată celor de la Mărăști și Mărășești, comemorarea luptelor de la Coșna și Cireșoaia întregește cinstirea pe care o datorăm celor care, prin jertfa lor, au făcut posibilă Marea Unire.


Inspirată de chemările Regelui Ferdinand și dăruirea Reginei Maria, modernizată cu sprijinul Misiunii militare franceze și condusă de generali și ofițeri ale căror nume stau înscrise în Panteonul națiunii, Armata Română s-a împotrivit cu succes unor forțe copleșitoare, demonstrând forța idealului național”, a transmis șeful statului.


Klaus Iohannis a mai subliniat că din tranșeele de la Mărăști, Mărășești și Oituz s-a ridicat o țară probând prin glorioase fapte de arme capacitatea poporului român de a-și realiza marile sale aspirații.


”În aceste zile de pioasă aducere aminte, în locurile unde s-a scris istoria marilor opțiuni moderne ale României, vă chem, dragi concetățeni, să edificăm o patrie puternică prin educație și coeziune, o națiune angajată profund în proiectul european și euro-atlantic. Acestea sunt garanțiile noastre de prosperitate și securitate, acesta este monumentul viu prin care cei care ne vor urma vor vedea că și noi, la rândul nostru, ne-am făcut datoria”, a conchis șeful statului.