UTA Arad la prima conferinţă de presă din sezonul 2017/2018

Data publicare: Miercuri, 02 August, 2017 Total: 3581 accesari

UTA Arad la prima conferinţă de presă din sezonul 2017/2018

Conducerea administrativă a Clubului UTA anunţă suporterii echipei că:

  1. Abonamentele sunt puse în vanzare de la 1 august. Îi asteptam, în continuare pe suporterii noştrii la sediul clubului din Calea Victoriei nr.20, de astăzi până vineri, între orele 17.00 - 20.00, iar sâmbătă între orele 10.00 - 13.00
  2. Recepţia oferită de echipa UTA:


Miercuri, 9 august, începând cu ora 19.00, clubul UTA organizează o receptie în prezenţa jucătoriilor din lot. Întâlnirea va avea loc la Sala de Evenimente “BIAVATI”, din Calea Zimandului FN(lângă reprezentanţa Ford). Suporterii au acces pe baza de abonament, clubul asigura transport cu autocare din staţia de la Podgoria-Catedrala.

Recepţia include o conferinta de presă live, discutii şi fotografii cu jucătorii şi staff-ul, precum şi un cocktail oferit de club. De asemenea, dacă vor exista suporteri care nu s-au putut încadra în programul de vânzare al abonamentelor, acestia vor avea posibilitatea să achizitioneze abonamente şi la “Biavati”, de la ora 18.30, în ziua Receptiei.

    
Astăzi, miercuri 02 august, a avut loc conferinţa de presă, prima la care participă în calitate de antenor Adrian Mihalcea. El a fost secondat de căpitanul echipei UTA-Marius Curtuius.


   
Antrenorul Adrian Mihalcea va avea primul examen, împreună cu jucătorii, sâmbătă de la ora 11, pe terenul echipei din Târgoviste: ”Va fi un început în fortă împotriva unei contracandidate la promovare. Începem campionatul concentrati, conectati pentru un meci dificil împotriva unei echipe care a păstrat acelasi lot omogen plus câteva tinere sperante venite de la Dinamo Under 17, 19,  dar nu ne temem de adversar. Noi am transferat jucători experimentaţi cu sute de jocuri la nivelul Ligii 1, dar avem rămaşi jucători cu o mare dorinţă de revanşă după sezonul încheiat.Vom juca de la ora 11(dacă nu vor apărea surprize legate de televizarea meciurilor) pe o caldură toridă, dar vrem randament maxim, vrem să câştigăm !”


    
Capitanul Marius Curtuius,
cu aceeaşi modestie care-l caracterizează a afirmat : ”Avem cel mai bun şi echilibrat lot deci trebuie să câştigăm, aceasta este rolul nostru pe teren, astra trebuie să demonstrăm. Am decis să rămân la UTA, VREAU SA PROMOVAM !”


 

  
A consemnat & Foto : Viorel Musca