Credite anulate de Parlamentul croat. Raiffeisen Bank, gaură de peste 230 mil euro

Data publicare: Miercuri, 19 Iulie, 2017 Total: 3493 accesari

Credite anulate de Parlamentul croat. Raiffeisen Bank, gaură de peste 230 mil euro Parlamentul Croației a adoptat o lege care protejează debitorii locali cu credite denominate în euro, promovate și furnizate de filialele băncii austriece Raiffeisen Bank.
 
Potrivit iniţiatorilor legii, respectivele sucursale ale băncii nu erau licenţiate să opereze în Croația, întrucăt acestea aveau sediile pe teritoriul Austriac și nici nu au îndeplinit cerințele de a analiza capacitatea celor care au luat împrumuturi de a-și achita creditele.
În plus, potrivit demnitarilor croaţi care au elaborat proiectul de lege, mai bine de  jumătate din cei care au luat împrumuturi au întâmpinat dificultăți în a le returna iar Raiffeisen nu a acordat condiții mai favorabile astfel încât aceștia să-și poată achita creditele.
Reprezentanţii băncii austriece au anunţat deja că urmează să înceapă lupta în instanţă împotriva guvernului croat.

Pentru găsirea unei soluţii, Guvernatorul Băncii Centrale a Austriei, Ewald Nowotny, a făcut o vizită în Croația pentru a încerca o mediere între autoritățile de la Zagreb și Raiffeisen.

 „O astfel de lege poate avea un impact negativ asupra furnizării de credite într-o astfel de țară”, a avertizat Nowotny.

Dacă legea va rămîne în vigoare, peste 3000 de beneficiari ale unor credite vechi de peste 15 ani ar putea scăpa de datorii, Raiffeisen Bank alegându-se cu o pagubă de peste 230 mil euro.