Meci istoric în primul amical al verii: UTA – Șoimii Șimand:6-3 (Galerie Foto)

Data publicare: Sambata, 08 Iulie, 2017 Total: 6358 accesari

Meci istoric în primul amical  al verii: UTA – Șoimii Șimand:6-3 (Galerie Foto)

Cu puţină vreme în urmă prof. Dimitrie Otava, socodoran naturalizat ca şimandan, a scris şi lansat cartea “Doar din dragoste pentru fotbal…” în memoria celor care, de undeva, de sus,”urmaresc” evoluţia echipei de fotbal “Şoimii Şimand”, de care şi-au legat numele: jucători, antrenori, preşedinţi de club, susţinători fideli (am citat).

 
Iată că astăzi s-a scris o noua pagină istorică pentru “Şoimii Şimand” care au evoluat, pentru întâia dată, în compania echipei UTA Arad, cu întreg lotul acesteia.

 
Evoluţia echipei “Şoimii” a fost apreciată chiar de jucătorii UTA-ei, ceea ce este un motiv de bucurie şi pentru “bătrânul” fotojurnalist care a fost prezent la meci, declarat fan al “Şoimilor Şimand” (astăzi).

 
Felicitări pentru curajul cu care au jucat împotriva unor jucători mult mai titraţi care, în final, au îmbinat experienţa lor cu avantul tinerilor.


   
Bătrâna Doamnă în varianta Adrian Mihalcea, a debutat cu un succes romantic în testele verii. Utiștii chiar au fost conduși de divizionara a patra, Șoimii Șimand, dar calitatea jucătorilor în alb-roșu și pregătirea fizică superioară, au ieșit în cele din urmă la iveală, pentru un scor de tenis: 6-3.

Formații: 

UTA: Mara(28) – Covaci(24), Manea(26), Ciucă(19), Dinculescu(5) – Asani (22)– Costin(21), Prună(15), Grigorie(10), Stahl(27) – Curtuiuș(7)

Rezerve: Barna-Polgar,Tanase,Izet,Adili,Stratila,Roman,Iuga,Toma,Cuedan,Burla,Jorza

Antrenori: Adi Mihalcea-Gicu Mihali-Cristi Todea-Dan Tapos

Soimii Șimand: Dagău(1) – Rechițan(21), Tolan(5), Engelhardt(11), Rafila(8) – RaulPoșta(6), A. Puie(4), Cătană(19), Ghergar(2) – Petrila(7), Faur(14).

Rezerve: Soltesz(12),Ujoc(77),Borod(15),Spataru (18)

Antrenor: Adrian Cuc(Marius Ciubancan fiind in concediu)

           

Arbitri:
 Sorin Saladea – Florin Vesa, Alina Mihoc





Iată cronica meciului redată de colegul Calin Mnerie & sportarad.ro:


12:43  Min. 90

Fluier final la Sînnicolau Mic la scorul de 6-3

12:39  Min. 84 GOL UTA

Cuedan a bătut un corner de pe stânga, iar Iuga a înscris cu latul piciorului stâng, din 12 metri, prinzându-l pe picior greșit pe Șoltezs

12:34  Min. 81 GOL UTA

Toma a înscris din demi-voleu, de la 15 metri, mingea atingând și bara din stânga lui Șoltezs

12:32  Min. 78

D. Roman a centrat de pe stânga, Strătilă a retrimis în 14 metri pentru Toma, care a șutat din voleu, cu efect, dar Șoltesz a fost pe traiectorie

12:32  Min. 78

D. Roman a centrat de pe stânga, Strătilă a retrimis în 14 metri pentru Toma, care a șutat din voleu, cu efect, dar Șoltesz a fost pe traiectorie

12:28  Min. 73

Polgar a tras bine cu stângul de la 20 de metri, mingea a trecut la o palmă deasupra buturilor apărate de Șoltezs

12:28  Min. 65 Schimbări la UTA

Au ieșit Ajrullahu și Jorza și au intrat Cuedan și Nicolae Bicer, un mijlocaș de 17 ani din Republica Moldova, stabilit în Portugalia

12:17  Min. 63 GOL Șimand!

Tolan a degajat un balon de la 55 de metri, Mara pare că deține controlul, dar scapă mingea dincolo de linia de poartă

12:12  Min. 59 GOL UTA!

O fază legată a UTA-ei a dus balonul la Dan Roman, care a înscris cu un șut plasat, cu stângul, la seminînălțime, de la 15 metri

12:01  Min. 50 GOL UTA

Tănase l-a găsit pe Strătilă la marginea careului, acesta a pătruns în centru, dar a fost blocat în mometul șutului. Ajrullahu a urmărit și a înscris cu stângul din 14 metri

11:59  Min. 46

A început repriza secundă. UTA e pe teren cu: Mara - Polgar, Iuga, Adili, Burlă - Tănase - Strătilă, Toma, Jorza, Ajrullahu - D. Roman.La Șimand au intrat Șoltezs, Spătaru și Ujoc, în locurile lui Dagău, Poșta și Rechițan

11:44  Min. 45 GOL UTA!

La ultima fază a primei părți, UTA a egalat. Covaci a luat o acțiune pe cont propriu, a pătruns până la marginea careului, unde l-a deschis pe Curtuiuș în careu, iar acesta a trimis cu exteriorul în plasă, la colțul lung


11:39  Min. 35 Schimbări la UTA

Jorza și  Ajrullahu au intrat în locurile lui Prună și Stahl

11:38  Min. 31

Stahl a centrat de pe dreapta, Curtuiuș a trimis cu capul din centrul careului, Dagău a avut un reflex bun

11:24  Min. 23 GOL Șimand

Ghergar a pătruns pe stânga în careu și a fost agățat în careu de Manea. Același Ghergar, fost jucător la UTA a tras de la punctul cu var, Mara a respins de pe mijlocul porții, dar mingea a luat o traiectorie ciudată și a revenit în plasă, lângă stâlpul din dreapta portarului utist

11:19  Min. 19

Covaci a centrat de pe dreapta, centrarea a fost puțin înaltă pentru Stahl, care a reluat cu capul peste de la colțul lung

11:15  Min. 10

După o ocazie legată a utiștilor, Costin a fost eliberat la șut în 12 metri, ușor lateral dreapta, dar juniorul arădenilor a tras mult peste poarta.

11:07  Min. 7 GOL Șimand!

Șoimii au egalat imediat. Petrilă a primit un balon în careu pe stânga și l-a executat pe Mara cu un șut în cros, cu stângul

11:04  Min. 5 GOL UTA

Curtuiuș a scăpat în careu singur, dar a fost altruist și i-a așezat balonul în lateral lui Stahl, care a marcat simplu din 6 metri: 1-0



A consemnat & Foto: Viorel Musca