Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională „Tabacovici” Arad ZECE ANI DE ACTIVITATE

Data publicare: Vineri, 16 Iunie, 2017 Total: 2043 accesari

Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională „Tabacovici” Arad  ZECE ANI DE ACTIVITATE

Eveniment aniversar miercuri în familia beneficiarilor din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţională „Tabacovici” Arad, aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, care a marcat 10 ani de la înființare.

   
Centrul este unul de tip rezidenţial şi asigură în principal găzduire, îngrijire, recuperare, reabilitare, reinserţie socială şi profesională pentru persoanele adulte cu handicap.

   
În prezent, CITO Tabacovici oferă servicii de specialitate pentru un număr de 20 de beneficiari, tineri și adulți cu diferite dizabilități.

  
Centrul și-a deschis pentru prima dată porțile în anul 2007 ca urmare a implementării unui proiect susținut cu fonduri PHARE derulat la nivelul DGASPC Arad și care a avut drept țintă asigurarea nevoilor de bază pentru persoanele cu dizabilități, dezvoltarea gradului de autonomie personală, reintegrare pe piața muncii, promovând participarea activă a beneficiarilor în toate sferele vieții cotidiene, facilitându-le accesul la resursele comunității, prevenirea marginalizării sociale și promovarea unei atitudini non-discriminatorii față de aceștia din partea semenilor

 
Momentul aniversar a fost marcat în sala „Vasile Goldiș” a Consiliului Județean Arad în prezența vicepreședintelui CJ, Claudia Boghicevici, a autorităților publice locale, reprezentanții celor două universități, ai unor ONG-uri, voluntari și s-a bucurat de prezența colaboratorilor și partenerilor care au susținut activitatea centrului în ultimul deceniu.

  
În cursul zilei, timp de două ore centrul CITO Tabacovici și-a deschis larg porțile pentru a primi arădenii care au dorit să afle mai multe despre activitatea beneficiarilor instituției la sediul din cartierul AraduI-Nou de pe strada Milan Tabacovici nr. 6.

 
„De-a lungul timpului, beneficiarii care au primit servicii de specialitate în cadrul CITO Tabacovici au reușit să se integreze socio-profesional, să își găsească locuri de muncă, să se autogospodarească și să aibă deprinderi de viață independente. Este un moment aniversar și le dorim beneficiarilor și colegilor noștri-angajații centrului să aibă parte de activități care să le asigure dreptul la o viață ca a noastră, a tuturor. Mulțumim autorităților publice locale care în toți acești ani au înțeles menirea acestui centru și au susținut activitatea noastră fără echivoc”, declară Erika Stark, director DGASPC Arad.

 
Pentru a marca festiv aniversarea celor 10 ani, beneficiarii împreună cu invitații au susținut mai multe momente artistice, au jucat într-o scenetă inspirată din literatura universală, au recitat poezii și au cântat.


FOTO : Viorel Musca