Ovidiu Moşneag (PNL Arad): “Când PSD nu vrea nici iarba nu creşte!”

Data publicare: Vineri, 09 Iunie, 2017 Total: 1650 accesari

Ovidiu Moşneag (PNL Arad): “Când PSD nu vrea nici iarba nu creşte!”

Când PSD nu vrea nici iarba nu creşte, chiar dacă e vorba de un teren sintetic. Deşi UTA „Bătrâna Doamnă” se află în faţa unei performanţe istorice, accederea în prima ligă naţională, atunci când e vorba de asigurarea unor condiţii decente şi, mai mult decât atât, normale pentru vremurile pe care le trăim, consilierii municipali ai PSD s-au întors cu totul la propunerea Primăriei şi au votat împotriva amenajării şi modernizării Stadionului Motorul.

Îmi doresc ca valorile Aradului să dăinuie, să fie respectate. UTA este un astfel de exemplu şi trebuie să ducem un astfel de simbol cât mai mult înspre performanţă, în măsura posibilităţilor noastre financiare şi, mai ales, legale. Suntem arădeni şi trebuie să rămânem arădeni” a declarat Ovidiu Moşneag.