Roșu: „Sorții au vrut să jucăm cu ACS Poli, e chiar formația pe care am fi dorit să o evităm la acest baraj” (Video)

Data publicare: Vineri, 09 Iunie, 2017 Total: 3677 accesari

Roșu: „Sorții au vrut să jucăm cu ACS Poli, e chiar formația pe care am fi dorit să o evităm la acest baraj” (Video)

„Sorții au vrut să jucăm cu ACS Poli, e chiar formația pe care am fi dorit să o evităm la acest baraj. Au pornit în acest campionat de la -14 puncte, au jucat bine, au fost la un pas de a se salva direct și sunt favoriți. Asta nu înseamnă că ne vom da la o parte, ci vom face totul să reușim această promovare pe care ne-am propus-o de la începutul anului. Ca să putem trece cu bine de timișoreni, e nevoie de efort maxim din partea tuturor. Întâlnim o echipă bună, cu jucători experimentați, de Liga 1, pe care, dacă vrem să-i depășim, nu avem voie să comitem greșeli, mai ales pe teren propriu. De fapt, urmează 180 de minute în care trebuie să fim foarte atenți și să dăm totul”, a declarat Laurenţiu Roşu la conferinţa de presă de dinaintea primului meci din barajul pentru promovarea în Liga 1.



 

„În primul rând, îmbină tinerețea lui Croitoru sau Cânu, cu tinerețea și vigoarea unor tineri ca Bărbuț sau Mailat, ambii jucători rapizi, de bandă. Chiar dacă acesta din urmă nu a jucat prea mult, a venit mereu cu realizări, ca și Popovici, de altfel, care – din câte văd eu – îl înlocuiește cu succes pe Henrique. Chiar dacă a avut ceva de împărțit cu antrenorul, nu e sigur că atacantul brazilian nu va evolua cu noi. Nici nu știi cum e mai bine, căci și Popovici a jucat bine, a dat trei goluri în ultimele două meciuri și se demarcă foarte bine dacă îi dai spații. Dar, peste tot sunt acoperiți, mijlocașii centrali Artean și Soljic dau echilibru echipei, Croitoru apare bine să primească mingea între linii, iar în apărare au jucători cu talie, importanți la fazele fixe. Mă refer la Cânu, Șeroni sau Bocșan, dar și la Scutaru, deși nu știu dacă el va fi apt din punct de vedere medical”, a mai declarat antrenorul „Bătrânei Doamne”.





Foto, Video&Text: Viorel Muscă