Ultras Arad anunţă că deplasarea la Timişoara se face cu autocarele!

Data publicare: Joi, 08 Iunie, 2017 Total: 4340 accesari

Ultras Arad anunţă că deplasarea la Timişoara se face cu autocarele!

Dacă la partida din 21 mai cu ASU Poli, din campionatul ligii secunde, incheiat cu scorul de 3-0 in favoarea echipei UTA, deplasarea s-a făcut de catre suporterii echipei”alb-rosie”– în majoritate – cu trenul, acum cei de la „ULTRAS ARAD” anunţă că se merge ,la Timisoara,cu autocarele la barajul meciului tur POLI TM-UTA Arad,care se va disputa luni ,12 iunie.

Iată, în continuare, comunicatul integral distribuit pe pagina de Facebook al “Ultras Arad”:

„De multe ori, istoria se repetă.

A mai trecut un an, a mai trecut un sezon și UTA a ajuns din nou la un singur pas de a urca pe prima scenă a fotbalului românesc.

La fel ca în sezonul precedent, acest pas se pare că este cel mai greu dintre toate, dar știm cu toții că marile realizări s-au îndeplinit întotdeauna prin efort și ambiție. Sorții au făcut ca numai după câteva săptămâni să ne reîntoarcem la Timișoara pentru un meci important – barajul de promovare. Chiar dacă anul trecut l-am pierdut, avem acum o nouă șansă, mult mai mare, să-l câștigăm. Datorită faptului că adversarii noștri ne sunt vecini, vom putea fi mai aproape de jucători și ne vom deplasa mai mulți să îi susținem. Avem nevoie de fiecare utist alături de noi și cerem încă odată sprijinul întregului oraș. Haideți să umplem din nou sectorul oaspeților de pe stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara, dar și stadionul din Șiria, în retur. Atmosfera pe care o putem crea contează enorm!

Barajul pentru calificarea în sezonul 2017-2018 al Ligii 1 se va juca în două meciuri:

-TUR: 12 iunie, ora 20:30, stadionul Dan Păltinișanu – Timișoara

-RETUR: 15 iunie, ora 17:30, stadionul Otto Greffner – Șiria, județul Arad

Pentru meciul tur, am stabilit să organizăm deplasarea la Timișoara cu autocarele, fără înscriere înainte. Ne adunăm pentru plecare la ora 17:30, tocmai în inima Aradului, pe platoul din fața Primăriei Aradului și oricine poate veni alături de noi. Mai multe detalii despre costul deplasării, dar și despre bilete, vă vom oferi zilele următoare. Urmăriți în continuare pagina noastră pentru informații!

Pentru noi doar UTA contează!”