Poliția locală ar putea avea aceleași atribuții ca Poliția rutieră

Data publicare: Sambata, 03 Iunie, 2017 Total: 1499 accesari

Poliția locală ar putea avea aceleași atribuții ca Poliția rutieră

Un grup de 14 parlamentari PNL a depus o lege prin care să permită, explicit, poliţiştilor locali să dirijeze traficul, să legitimeze şoferi şi să aplice amenzi, pentru a avea aceleaşi atribuţii ca Poliţia rutieră, având în vedere că actualele reglementări sunt vagi, iar practica a fost neunitară. La începutul anului, Avocatul Poporului a sesizat ICCJ cu un punct de vedere opus, de a interzice total poliţiştilor locali să exercite atribuţii în domeniul rutier.

 

Potrivit Legii 155/2010, care reglementează activitatea Poliţiei locale, instituţia are atribuţii şi în privinţa circulaţiei pe drumurile publice, însă ele nu sunt precizate explicit. OUG 195/2002, care prevede atribuţiile poliţiei rutiere, nu a fost modificată după intrarea în vigoare a Legii 155, ceea ce a dus efectiv la un vid legislativ. În practică, s-au evidenţiat aplicări neunitare ale legii, fiind cazuri în care Poliţia locală, în baza Legii 155, a aplicat amenzi, iar instanţa le-a anulat, iar alte cazuri în care ele au fost susţinute.

Proiectul iniţiat de cei 14 parlamentari PNL modifică OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, adăugând şi Poliţia rutieră la toate capitolele în care Poliţia rutieră are atribuţii.

Astfel, Poliţia locală va putea să îndrume, să supravegheze şi să controleze respectarea normelor de circulaţie pe drumurile publice, dar şi să ia măsuri în cazul în care se constată încălcări. Poliţia locală va putea dirija traficul, să legitimeze şoferi, să aplice contravenţii şi să amendeze şoferii.

Citiţeşte mai mult pe news.ro