Glad Varga (PNL): „Majorările salariale sunt nesemnificative dacă din ianuarie 2018 angajatul va plăti și contribuțiile angajatorului!”

Data publicare: Marti, 30 Mai, 2017 Total: 1629 accesari

Glad Varga (PNL): „Majorările salariale sunt nesemnificative dacă din ianuarie 2018 angajatul va plăti și contribuțiile angajatorului!”

Deputatul liberal, Glad Varga, membru al Comisiei de Muncă și Protecție Socială, trage un semnal de alarmă la Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.  Deputatul Varga solicită public Guvernului și majorității PSD-ALDE să explice dacă susțin sau vor susține pe viitor o prevedere de modificare a Codului Fiscal:

 

"În Punctul de vedere al Guvernului la Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la capitolul II punctul A. se specifică faptul  că la estimarea impactului bugetar s-a luat în vedere o modificare a prevederile din Codul Fiscal în sensul preluării de către salariat în TOTALITATE a sarcinii de plată a contribuțiilor de asigurări începând cu 1 Ianuarie 2018.

 

În cazul în care coaliția PSD-ALDE păstrează această prevedere, Legea Salarizării se va dovedi doar o mare păcăleală pentru angajați, deoarece marea majoritate a salariaților  vor câștiga în realitate mai puțini bani.

 

Adică, pe fluturaș vor apărea salarii brute mai mari, însă salariile nete vor rămâne la fel, urmare a faptului că respectivele majorari abia dacă acoperă majorările contribuțiilor de asigurari ce urmează a fi suportate în totalitate de către angajați.

 

În prezent angajatul plătește contribuţia la pensii CAS: 10.5%; contribuţia la sănătate CASS: 5.5% și contribuţia la şomaj: 0.5%.

 

Angajatorul are obligația să plătească  pentru același angajat contribuţia la pensii CAS: 15.8%; contribuţia la sănătate CASS: 5.2%; contribuţia la şomaj: 0.5%; contribuţia pentru concedii şi îndemnizaţii de asigurări sociale de sănătate FNUASS: 0.85%; contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale: 0,15% - 0,85%; contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale: 0.25%.

 

În cadrul Comisiei de Muncă și Protecție Socială s-a solicitat atât reprezentanților Guvernului cât și membrilor PSD să clarifice această problemă, să explice clar, fără echivoc dacă susțin această prevedere.  Aceștia, însă, au evitat să afirme sau să infirme dacă sunt de acord cu această măsură" a declarat Glad Varga, deputat PNL