21 de irakieni și pakistanezi, opriți de polițiștii de frontieră la granita cu Serbia

Data publicare: Miercuri, 19 Aprilie, 2017 Total: 1085 accesari

21 de irakieni și pakistanezi, opriți de polițiștii de frontieră la granita cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița - I.T.P.F. Timișoara au depistat în zona de competenţă 21 de cetăţeni din Irak și Pakistan, care au încercat să intre ilegal în România, din Serbia.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, în cooperare cu Secția 8 de Poliție Oravița au declanşat mai multe acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competență. Astfel, au depistat pe direcţia localităţilor de frontieră Ticvaniu Mare, Comorâște și Mercina, la intervale diferite de timp, trei grupuri de cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării.

Cele 21 de persoane au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări, iaar în urma verificărilor preliminare s-a stabilit că sunt cetățeni pakistanezi și irakieni, respectiv 16 adulți, cu vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani și 5 minori, cu vârste între 4 și 17 ani. 

Persoanele în cauză au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun. Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentelor şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.

Notă: imaginea reprezentativă are doar rol asociativ-comparatistic – nu este de la locul și din momentul evenimentului.