„StudentFest”, cel mai mare festival studenţesc de artă şi cultură din România

Data publicare: Luni, 17 Aprilie, 2017 Total: 2308 accesari

„StudentFest”, cel mai mare festival studenţesc de artă şi cultură din România

„StudentFest", cel mai mare festival studenţesc de artă şi cultură din România, se va desfăşura, în perioada 11-20 mai, în oraşul vecin, Timişoara.

 

Cu o istorie de 25 de ediții anuale, este cel mai vechi festival studențesc de artă și cultură din Romania și unul dintre cele mai mari din Europa. Festivalul are an de an câte o temă diferită pe care o materializează prin creațiile artistice din cadrul celor 15 secțiuni (arhitectură, arte stradale, arte video, ceramică, dans, design vestimentar, experimentarium, fotografie, grafică, literatură, muzică, pictură, publicitate, sculptură, teatru). 

 

Prin tema propusă în acest an se dorește încurajarea tinerilor de a-și descoperi propria viziune, de a se manifesta liber din punct de vedere cultural. "StudentFest" este locul unde creația proprie este în prim plan, expusă publicului, punând în valoare unicitatea autorilor.

 

„Tema de anul acesta dorește să scoată în evidență modul în care se poate vedea dincolo de limitele impuse de societate, încurajând tinerii să ia parte la un manifest cultural, în care să creeze și să dea sens artei printr-o perspectivă proprie, punând în valoare unicitatea caracterului lor. Ochiul ce se dezintegrează reprezintă infinitul de elemente din mediul înconjurător, al cărui întreg este tocmai arta și cultura. Viziunea este ceea ce îl definește pe om și îl diferențiază de cei din jurul lui. Care este viziunea ta asupra artei?”, au transmis organizatorii evenimentului.

 

Prin cele 15 secţiuni puse la dispoziţia artiştilor şi participanţilor în acest an, Arhitectură, Arte stradale, Ceramică, Dans, Design vestimentar, Experimentarium, Film şi arte video, Fotografie, Grafică, Literatură, Muzică, Pictură, Publicitate, Sculptură şi Teatru, festivalul doreşte să le ofere tinerilor talentaţi posibilitatea de a se face remarcaţi prin atelierele de creaţie organizate pentru ei.