(FOTO) Semifinala Cupei României Under 19: UTA – CFR Cluj: 1-0

Data publicare: Joi, 23 Martie, 2017 Total: 3753 accesari

(FOTO) Semifinala Cupei României Under 19: UTA – CFR Cluj: 1-0

Formaţii:

UTA: Mara – Lazăr, Iuga, Copaci, Dinculescu – Tănase, Jorza – Costin, Toma, Mandache – Stahl. Au mai jucat: Pop, Mager, Țurcanu, Vasile. Pe bancă: Mureșan – Iova, Rogojan.

Antrenor: Cristi Pacurar


CFR CLUJ: Farcaș - Pîrv, Monea, Petrișor, Csiki, Roș - C. Petruș, A. Petruș, C. Pop, Cazan – Netea. În lot: Petric – Ispas, Petean, Cătinaș, Pod, Cenan, Milandru.

Antrenor : Sorin Oncica

 

Arbitri: Dorian Barzuca – Călin Cimponeriu, Patricia Samsudean.
 

Interesantă şi emoţionantă a fost reântâlnirea înainte de meci a antrenorului Sorin Oncica (ex-UTA 2006-2007), actualmente  la CFR cu Vasile Sin, responsabil cu pregătirea portarilor „alb-roșilor”. Cei doi au fost colegi la CFR Cluj în anul 1998, iar acum pregătesc jucători născuți în 1998 și chiar mai mici.
 

Sub privirile “federalilor” Mihai Stoichiță (ex-Steaua) și Gheorghiță Geolgău (ex-Craiova Maxima), însoțiți de impresarul Florin Iacob, UTA și CFR Cluj au jucat  prima manșă a semifinalelor Cupei României Under 19.
 

 Chiar dacă arădenii au beneficiat de aportul unor fotbaliști din circuitul ligii secunde (Tănase, Jorza, Stahl, Copaci și Costin) a rezultat un meci destul de echilibrat, cu puține faze de poartă cel puțin în prima parte.Totuşi UTA Under 19 a dominat tehnic ambele reprize.
 

UTA Under 19 s-a impus la limită, 1-0, în manșa tur a semifinalei Cupei României, meciul fiind decis de Paul Copaci, cu un gol din lovitură de la 11 metri, în minutul 38, după ce Costin fusese faultat la o pătrundere în careul clujenilor.
 

 Clujenii au ajuns doar de două-trei ori în careul UTIst în toată repriza întâi, fără niciun pericol pentru buturile lui Mara. UTA a dominat mijlocul terenului dar atacurile au fost previzibile.
 

 În repriza secundă, cele mai mari şanse de gol le-au avut Ionut Tanase, apoi Toma şi Stahl. Clujenii au avut o singură şansă de gol dar şutul lui Calin Pop a fost apărat, în doi timpi, de Sebastian Mara.
 

”Victoria e victorie, deși nu spun că am arătat cum ar fi trebuit să arătăm. Adversarul a făcut un antijoc, au așteptat să îi atacăm pe un teren ce nu ne-a lăsat construcția așa cum am dorit-o. Și noi avem partea noastră de vină, nu facem dintr-un succes un insucces, dar n-am avut reacție după pierderea mingii și n-am avut răbdarea să desfacem această echipă, care s-a apărat cu 9 jucători în zona careului. N-am avut nici prospețime. Am fost moi, puțin previzibili, și se reflectă în acest scor, de doar 1-0, dar mergem la Cluj să câștigăm”, a spus antrenorul Cristi Păcurar.
 

Meciul retur se va disputa peste două săptămâni la Cluj.

 

A consemnat & Foto :Viorel Musca