Târgul de Mărțișor la Atrium Mall

Data publicare: Joi, 23 Februarie, 2017 Total: 1346 accesari

Târgul de Mărțișor la Atrium Mall

Complexul comercial Atrium Mall lansează al cincelea eveniment în acest an, organizând “Târgul de Mărțisor” între 23 februarie și 12 martie.
 

După cele patru campanii de la început de an „Festivalul reducerilor”, „Târgul de Valentine,s”, „7 Zile de Poveste” și „Șapte ani de Atrium, șapte iPhone-uri cadou”, parterul mall-ului va găzdui „Târgul de Mărțisor”. Conducerea Atrium Mall a promis un an activ și  plin de evenimente pentru a marca șapte ani de la înființare.
 

Timp de 18 zile, comercianții autohtoni din județul Arad și din vestul țării își vor expune produsele artizanale. Programul târgului va fi și cel de funcționare a complexului comercial, între orele 10:00 și orele 22:00. Arădenii vor fi așteptați cu aproximativ 20 de standuri amenajate în spiritul acestei perioade.
 

Astfel, între 23 februarie și 12 martie, cei interesați sunt așteptați la Atrium Mall, pentru a se lăsa surprinși de diversitatea produselor pregătite de comercianți.