Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu, vrea capul lui Falcă! Care e substratul acestui demers?!

Data publicare: Joi, 15 Decembrie, 2016 Total: 3435 accesari

Încep, cum era şi de aşteptat, frământările în PNL după rezultatul slab de la alegerile din 11 decembrie. Nici filiala Arad nu face excepţie de la regulă. Capul acestei revolte pare a fi  Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu.
 

Provenind din vechiul PNL, acesta înceracă să adune mai mulţi primari în jurul său pentru a încerca înlăturarea de la cârma organizaţiei judeţene a lui Gheorghe Falcă.


Acesta într-o postare pe reţeaua de socializare Facebook, şi apoi într-un comunicat spune:

Cred că a venit momentul să facem o analiză clară, a eșecului, la alegeri locale (pierzând 12 primării) și la alegeri parlamentare (pierzând 3 parlamentari). 

Sunt convins că reformarea partidului PNL trebuie să aibă loc acum!

Sunt convins că decizia trebuie să fie a cetățenilor, a membrilor responsabili și nu a unui singur om(Falcă), cum din păcate este de o vreme încoace!

Am hotărât să mă pronunț public în urma multor consultări pe care le-am avut cu un număr înseamnat de primari și colegi, din județul Arad (din păcate nu am avut timp să îi contactez pe toți), colegi care au avut toți, fără excepție același gând ca și mine, că pentru județul Arad trebuie să se încheie epoca Falcă!

Nu am ieșit până în acest moment cu declarații, deoarece nu am vrut să afectez imaginea partidului la alegerile care au trecut, așa că umilința trebuie să ia sfârșit acum!

Sunt dispus să îmi depun mandatul din Biroul Județean PNL, dacă toți membrii biroului vor face același lucru și sunt convins că vom găsi persoane echilibrate și responsabile să ofere un interimat, la Arad, în vederea alegerilor corecte din interiorul partidului!

Un primar cu atitudine, Călin Ilie Abrudan! “

 

Problema care însă în opinea noastră este uitată de domnul Călin Abrudan, este faptul că nici domnia sa nu se poate lăuda cu performanţe uimitoare la alegerile de duminică, PNL Ineu reuţind să câştige în două secţii de vot din cele cinci secţii de vot din Ineu, în condiţiile în care Călin Abrudan este la al doilea mandat ca primar în oraşul Ineu.
 

Mai există şi alţi primari PNL din judeţul Arad care ridică vocea acum la conducerea judeţeană a partidului, însă la fel ca în cazul lui Abrudan, unii dintre ei n-au avut performanţe deloc notabile în această campanie, iar acum încearcă să-şi mascheze lipsa de implicare şi performanţă  prin găsirea unui ţap ispăşitor.


Abrudan ar fi bine să lase primarii care au obţinut rezultate bune în faţa PSD-ului să ridice vocea, aşa ar fi normal, însă substraturile acestui demers probabil că sunt altele. Un exemplu de primar care ar fi mai în măsură să ridice vocea dacă ar dori, este primarul oraşului Curtici, Nicolae Ban, la primul mandat de primar în Curtici,  a reuşit să câştige în faţa competitorilor de la PSD, în toate cele cinci secţii de votare de pe raza Curticiului.


Un astfel de demers poate avea două motivaţii, inlăturarea lui Falcă pentru a se instala Abrudan în scaunul de preşedinte al filialei, sau mascarea rezultatelor slabe, ori, poate ambele, nu ne rămâne decât să vedem cum decurg ostilităţile, săbiile sunt scose din teacă şi sunt fluturate războinic.
Gheorghe Falcă momentan este plecat din Arad, el este la Bucureşti unde se dau alte lupte la nivel central şi încă nu avem nicio reacţie oficială din partea acestuia.


Este clar ca lumina zilei, că PNL Arad are nevoie de o analiză profundă şi realistă dacă doreşte să mai conteze la următoarele alegeri, rămâne să vedem dacă vor avea linistea şi maturitatea să o facă.