Spartanii cuceresc Aradul!

Data publicare: Joi, 10 Noiembrie, 2016 Total: 4995 accesari

Spartan este o reţea de restaurante care a plecat de la un concept de inspiraţie grecească pe care l-a individualizat într-un mod original. In momentul de faţă cele cinci sosuri servite in restaurantele Spartan sunt marcă înregistrată. Reţetele folosite sunt pe bază de carne frăgezită în iaurt, care nu conţine aditivi, iar lipia sau pyta, cum apare în meniu, este pregătită în faţa clientului. Toate produsele din carne sunt în prealabil supuse analizelor.
 

La Spartan găsim o îmbinare de elemente culinare esenţiale ale Greciei cu alte secrete ale bucătăriilor mediteraneene din perioada antică.
 

In Arad primul restaurant Spartan a fost deschis la jumătatea anului 2015 pe Bulevardul Revoluţiei nr. 44 fiind al 27-lea restaurant Spartan din România, după Suceava, Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Botoşani, Braşov, Craiova, Focşani, Târgu-Jiu, Fălticeni, Vatra-Dornei.

 

  
După o investiţie de peste 80.000 Euro, francizaţii Olivian Mițaru și Oliver Popescu, consideră că restautantul Spartan din Arad este una dintre cele mai reuşite locaţii francizate din România.
 

Designul Spartan este unic în lume, susțin francizorii,  interioarele fiind placate cu basorelief sculptat manual în piatră naturală fabricată în Grecia. Fiecare centimetru de piatră a fost măiestrit cu dalta şi ciocanul, lucrarea din piatră având un impact deosebit, iar acest gen de desing  în Arad, găsim doar la Spartan.



 

 

Dupa nici jumătate de an, văzând impactul pozitiv pe care il au produsele Spartan asupra arădenilor cei doi asociaţi au pregătit o nouă surpriză arădenilor şi au inaugurat un nou restaurant Spartan în zona foodcourt din incinta Atrium Mall din Arad.

 

Bineînţeles că acest nou restaurant Spartan a fost primit cu braţele deschise de către arădeni, depăşind cu mult vânzările restaurantului Spartan din central oraşului.

 

Devotamentul asociaţilor Olivian Mițaru și Oliver Popescu faţă de acest restaurant şi faţă de dorinţele arădenilor, îi impinge spre deschiderea în viitorul apropiat al celui de al treilea restaurant Spartan, undeva prin zona UTA. Astfel asociaţii reuşind să ofere un loc de muncă foarte bine plătit pentru 45 arădeni.

 

Spartan îţi oferă cele mai interesante feluri de mâncare greceşti: Gyros, Leonidas, Feta Gyros, Souvlaki sau Salată Fresh.
 

Printre cele mai apreciate feluri se numară faimosul Souvlaki, un preparat care îşi bazează savoarea pe arome simple precum frigărui de vită, berbecuţ şi purcel, servite alături de numeroase legume şi vestitul sos tzatziki. Împreună, acestea formează o combinaţie de culori apetisantă, specifică plating-ului mediteranean. De asemenea, din meniul Spartan nu lipseşte nici Ladenia, pizza grecească originară din insula Kimolos.
 

De bază sunt uleiul de măsline şi ierburile aromate precum oregano, rozmarin şi cimbru, însă foarte des întâlnite în tavernele greceşti sunt şi brânza, preparatele din carne de vită, porc şi berbec si bineînţeles, specialităţi pe bază de peşte şi creveţi.

 

Fiecare aromă 100% grecească este de nelipsit din meniurile Spartan. Restaurantul Spartan vă așteaptă în foodcourt Atrium Mall, în fiecare zi de la ora 10:00 până la ora 22:00 iar pe Bulevardul Revoluţiei zilnic între orele  10:00 – 23:00.