Drumul Vinului din podgoria Aradului gata pentru Turişti ! (Galerie Foto)

Data publicare: Sambata, 01 Octombrie, 2016 Total: 4174 accesari

Degustări de vinuri alese, mâncare delicioasă, gazde primitoare, atmosferă prietenească, locuri inedite și experiențe de neuitat. Cam așa ar putea fi descris pe scurt circuitul turistic "Drumul Vinului" inaugurat Vineri, în ultima zi a lunii Septembrie de către Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad, primii turiști fiind chiar reprezentanții presei arădene.

Traseul se întinde pe durata unei întregi zile și cuprinde un adevărat pastel de atracții turistice ale județului Arad; vizite la biserici și Mănăstiri, muzee, locuri încărcăte de istorie și însemnătate, crame unde se poate urmări întreg procesul de transformare a strugurelui în vin, de la recoltarea bobului și până la produsul finit, proces care se încheie cu o adevărată lecție de degustare a licorii bahice.

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică al Județului Arad pune la dispoziția turiștilor o ofertă de nerefuzat ce cuprinde o varietate de trasee complete, fiecare dintre acestea cuprinzând obiective turistice ce nu pot fi trecute cu vederea de nici un om care calcă pe meleagurile arădene, ospitalitatea dar și iscusința în bucătărie a arădenilor regăsindu-se în cele mai frumoase pensiuni ale zonei, cuprinse de asemenea în circuit.

Luând drumul vinului arădean, atât de apreciat de români dar mai ales de către străinii care îl parcurg, e greu să găsești cuvintele potrivite pentru a descrie o astfel de experiență complexă. Poate doar galeria foto reușește să redea într-o oarecare măsură experiența trăită și să stârnească curiozitatea celor pentru care vinul, licoare a zeilor, este în sine o artă.

Circuitul cuprinde localitățile cu principalele atracții turistice după cum urmează:
LIPOVA
Mănăstire Maria Radna,Muzeu
Muzeul orășenesc Lipova
Pensiune Ana Maria Magdalena- coffee break

PĂULIȘ
Cranele Balla Geza

MINIȘ
Agrotur Miniș
Cramele Daiconi

GHIOROC
Pensiunea Konak- coffee break
Muzeul Viei și Vinului
Muzeul Tramvaiului Electric

COVĂSÂNȚ
Casa memorială I.T. Florea
Mănăstirea Feredeu

ȘIRIA
Castel Bohus
Muzeul Emil Monția
Cetatea Șiriei
Crama Elite Wine

MASCA
Degustare la Pivnițele Paven

PÂNCOTA-SELEUȘ
INEU
Plimbare parcul dendrologic
Cetatea Ineului
Hotel Central Ineu