Vizită oficială în Germania: Despre ce a discutat Dacian Cioloș cu Angela Merkel

Data publicare: Vineri, 08 Ianuarie, 2016 Total: 2673 accesari

Premierul Dacian Cioloș a afectuat ieri o vizită oficială în Germania, prilej cu care a participat la dejunul de lucru oferit de cancelarul federal Angela Merkel. Șeful Executivului a discutat cu omologul german despre prioritățile Guvernului României pentru acest an: reforma și eficiența administrației, viziunea  dezvoltării economice pe termen lung și  predictibilitatea legislativă, fiscală și financiară. Potrivit comunicatului de presă emis de Guvern, toate acestea, alături de ritmul ridicat de creștere economică a României, oferă oportunități și pentru investitorii germani în România.
 

În cadrul întrevederii cu cancelarul federal, prim-ministrul Dacian Cioloș a arătat că prima vizită externă din mandatul de premier este în Germania pentru a da un semnal referitor la importanța relației româno-germană: “Vrem să relansăm agenda de cooperare a proiectelor comune“, a explicat șeful Executivului.
 

Premierul Dacian Cioloș a subliniat rolul important al minorității germane din România și al comunității române din Germania și a anunțat că va efectua o nouă vizită în Germania în primăvara acestui an, ce va avea un preponderent caracter economic.
 

În privința temelor de actualitate de pe agenda europeană, primul-ministru a subliniat dorința Guvernului de a face din România un stat membru proactiv, bazându-se inclusiv pe relația bilaterală foarte bună cu Germania, se arată în acelaşi comunicat.
 

O temă importantă de pe agenda întâlnirii de la Berlin a fost perspectiva României de a deveni membru Schengen. Premierul Cioloș a reamintit că țara noastră a îndeplinit deja condițiile tehnice de aderare și își dorește un spațiu Schengen solid și credibil. România acționează deja ca un stat membru Schengen responsabil în ceea ce privește controlul frontierelor, a adăugat prim-ministrul.
 

În acest context, cancelarul federal Angela Merkel a declarat că România a luat multe măsuri pentru securizarea frontierelor externe și pentru combaterea corupției și se așteaptă ca aceste progrese să se reflecte în următorul raport MCV al Comisiei Europene.
 

Referitor la fenomenul migrației, premierul Dacian Cioloș s-a pronunțat, la Berlin, în favoarea continuării dialogului pentru identificarea unei soluții care să răspundă atât așteptărilor României, cât și ale celorlalte state membre.
 

Totodată, șeful Executivului a menționat că pe agenda discuțiilor au figurat și teme legate de politica regională și de vecinătate estică a Uniunii Europene. România susține în continuare un parcurs european pentru Republica Moldova.
 

În cadrul vizitei oficiale, prim-ministrul Dacian Cioloș a avut o întrevedere cu Stanislav Tillich, președintele Bundesrat, în cadrul căreia a arătat că România dorește să beneficieze de expertiza de dezvoltare a landurilor din estul Germaniei. De asemenea, șeful Executivului s-a întâlnit și cu Karl-Heinz Brunner, Rainer Arnold, Christoph Bergner, Ute Vogt, Patrick Sensburg, reprezentanţi ai Grupului parlamentar de prietenie din Bundestag. Parlamentarii germani au fost interesați atât de dimensiunea economică a relațiilor româno-germane, cât și de aplicarea sistemului de învățământ dual, modalitatea în care românii din diaspora își pot exercita dreptul la vot și de continuarea luptei anticorupție.
 

De asemenea, primul-ministru și ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, au stat de vorbă cu reprezentanții comunității de români din Germania. Premierul a menționat că românii din Germania sunt “cunoscuți și recunoscuți” ca fiind o comunitate bine integrată, adăugând că modul în care sunt percepute comunitățile de români din statele membre contribuie la imaginea României în Uniune. În timpul întâlnirii, români care trăiesc și muncesc în Germania i-au oferit prim-ministrului cărți și albume. Totodată, ambasadorul României a subliniat importanța vizitei oficiale a premierului român la Berlin pentru relațiile bilaterale și pentru comunitatea de români din această țară.