Fotbal: FRF şi Pandurii Târgu Jiu fac donaţii pentru familiile victimelor din club Colectiv

Data publicare: Miercuri, 25 Noiembrie, 2015 Total: 4140 accesari

Clubul Pandurii Târgu Jiu a anunţat pe site-ul oficial că încasările de la meciul de vineri cu echipa Concordia Chiajna, din etapa a 19-a a Ligii I, vor fi donate familiilor victimelor incendiului din 30 octombrie, de la clubul Colectiv din Capitală.

 

"Clubul Pandurii Târgu Jiu va continua şi la meciul din etapa a 19-a strângerea de fonduri pentru familiile victimelor din clubul bucureştean Colectiv. La fel ca şi la jocul din această etapă cu Petrolul Ploieşti, Pandurii Târgu Jiu va dona banii obţinuţi din vânzarea de bilete pentru meciul cu Concordia Chiajna, programat vineri 27 noiembrie, de la ora 18.00. Pe această cale, clubul Pandurii Târgu Jiu invită suporterii să fie în număr cât mai mare alături de echipă la meciul cu Concordia Chiajna, de vineri. Toate încasările din vânzarea biletelor vor fi donate familiilor victimelor tragediei din clubul Colectiv. #COLECTIV", a anunţat Pandurii pe site-ul oficial.

 

De asemenea, şi Federaţia Română de Fotbal va dona victimelor targediei din Colectiv încasările obţinute din comercialziarea tricourilor similare cu cele purtate de jucătorii echipei naţionale la partida amicală cu Italia, de la Bologna (scor 2-2).

 

"Cu ocazia deschiderii magazinului online, Federaţia Română de Fotbal îţi oferă posibilitatea de a achiziţiona un tricou de colecţie, de la amicalul Italia – România 2-2. Este vorba de un tricou unicat, purtat de "tricolori" în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv. Numerele de pe tricou sunt negre şi sunt compuse din numele celor care s-au stins din viaţă în urma tragediei", se arată pe site-ul FRF.

 

Tricoul special este disponibil la preţul de 249 de lei. Întreaga sumă obţinută din vânzarea acestor tricouri va fi donată pentru ajutorarea victimelor incendiului ce a avut loc în Bucureşti.

 

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, în 22 noiembrie, la 60.
 

Aproximativ 150 de persoane rănite au fost internate, după incendiul din clubul Colectiv, în spitale din Capitală. La aproape o lună de la tragedie, 42 de răniţi au fost externaţi, 30 sunt spitalizaţi în clinici din străinătate şi alţi 39 sunt în continuare internaţi în spitalele din Capitală.