Majorări salariale pentru bugetari

Data publicare: Miercuri, 25 Noiembrie, 2015 Total: 1962 accesari

Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți legea prin care salariile celor care lucrează în sistemul sanitar se majorează cu 25%, iar ale celorlalți bugetari cu 10%.

 

Potrivit Agerpres, actul normativ prevede că, începând cu data de 1 octombrie 2015, prin excepție de la prevederile alin. (1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din sistemul public sanitar, precum și personalul din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și al serviciilor teritoriale de expertiză medicală aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015. De asemenea, salariile bugetarilor se măresc de la 1 decembrie cu 10%.
 

Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe a fost aprobată pe 11 noiembrie de plenul Camerei Deputaților.