Victor Ponta: "Astăzi va avea loc ultima şedinţă a acestui Guvern. Îl propun pe Mircea Duşa ca premier interimar”

Data publicare: Miercuri, 04 Noiembrie, 2015 Total: 2642 accesari

Premierul Victor Ponta spune că va propune ca, până la procedurile de desemnare a unui alt guvern, ministrul Apărării, Mircea Duşa, să fie premier interimar.

 

"Astăzi, la ora 16.00, va avea loc ultima şedinţă a acestui Guvern. În această seară, îi voi transmite preşedintelui Iohannis demisia mea şi propunerea ca Mircea Duşa să fie premier interimar până se desfăşoară toate procedurile prevăzute de Constituţie pentru numirea unui nou premier. Am făcut o proupunere de premier interimar pentru că sunt un om serios şi mă interesează ce se întâmplă cu Guvernul. Îi trimit preşedintelui Iohannis şi o propunere ca să ştiu că este cineva care se ocupă 24 de ore din 24 ca toate lucrurile să fie cum trebuie", a declarat premierul demisionar Victor Pota, citat de Mediafax.
 

Întrebat când a luat această decizie şi dacă s-a consultat cu miniştrii, Ponta a spus că aseară a vorbit cu Oprea şi cu alţi miniştri care l-au susţinut şi cărora le-a spus că aceasta este decizia corectă.
 

"Le-am spus că asta este decizia corectă pentru că în ţară este o stare de tulburare, de incertitudineşi că este păcat să stricăm ce am făcut bun până acum. Noi suntem o echipă guvernamentală, o echipă de coaliţie şi era normal să luăm o asemena decizie. (...). Problemele nerezolvate le va rezolva viitorul premier", a conchis Victor Ponta.
 

Mircea Duşă, propus de Victor Ponta premier interimar, spune că aşteaptă să vadă dacă preşedintele Klaus Iohannis va fi de acord cu această nominalizare.
 

"Am avut în cursul acestei dimineţi o discuţie cu preşedintele partidului domnul Dragnea şi cu primul ministru legat de gestionarea ca premier interimar. Să vedem dacă domnul preşedinte va accepta. Aştept să văd dacă domnul preşedinte va fi de acord cu nominalizarea mea ca premier interimar", a spus Duşa.
 

El a adăugat că un premier interimar gestionează doar problemele curente până la desemnarea unui nou premier.



Premierul Victor Ponta a declarat asăzi că îşi depune mandatul şi că speră că demisia guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost ieri noapte în stradă, adăugând că este nevoie de soluţii raţionale. Ponta consideră că supărarea cetăţenilor nu trebuie să degenereze în violenţă stradală, de aceea demisia Guvernului este cea mai oportună soluţie, conchide sursa citată.