De ce a fost înlocuit Bebe Cotimanis de la "Românii au talent"

Data publicare: Miercuri, 14 Octombrie, 2015 Total: 2166 accesari





Bebe Cotimanis a fost înlocuit cu Florin Călinescu la pupitrul emisiunii "Românii au talent". Pe Cotimanis "l-a trădat" faptul că, spre deosebire de Mihaela Rădulescu, a fost prea "cuminte".

 

 

Conform Libertatea, Bebe Cotimanis a fost înlăturat de la emisiunea "Românii au talent". „A contribuit din plin la descoperirea talentelor și a mizat de fiecare dată pe emoția pe care concurenții au reușit să o transmită. În perioada următoare, actorul se va dedica proiectelor de televiziune și teatru în care este implicat”, a fost explicația oficială a trustului PRO.


Se pare însă că au existat câteva motive întemeiate pentru care a fost preferat Florin Călinescu în locul lui Cotimanis. Producătorii emisiunii aveau nevoie de un "bum" mediatic și cel "sacrificat" a fost actorul.


"Andra și Andi Moisescu nu puteau fi înlocuiți, întrucât sunt de la început în juriul emisiunii și au parte de o popularitate mare. Mihaela Rădulescu a fost oprită pentru că stârnește controverse și produce implicit audiență, iar cel care a rămas a fost Cotimanis", a povestit o sursă credibilă pentru sursa citată.


Aceeași sursă a adăugat: "Pe Cotimanis l-a costat faptul că a stat prea `în banca sa`. Ca notorietate nu s-a putut lupta cu Răduleasca și va rămâne în trustul PRO, dar nu ca jurat la `Românii au talent`".