Fotbal: Coborâre drastică pentru România în clasamentul FIFA

Data publicare: Joi, 01 Octombrie, 2015 Total: 3414 accesari



Echipa României a pierdut şase poziţii şi 134 de puncte în clasamentul FIFA-Coca Cola, dat publicităţii
azi "tricolorii" coborând de pe locul 7 pe 13, cu 1.176 de puncte, în această ierahie, în urma rezultatelor de egalitate, scor 0-0, înregistrate cu Ungaria, în deplasare, şi cu Grecia, acasă, atrage atenţia mediafax.ro.

 

 

Potrivit site-ului oficial al FIFA, România a suferit cea mai mare pierdere de puncte, 134, după meciurile din luna septembrie, din preliminariile Euro-2016. La polul opus, viitoarea adversară a românilor în preliminariile CE, Finlanda, a urcat 28 de locuri, până pe 64.
 

Adversarele României în preliminariile Campionatului European din 2016 au următoarele clasări: Ungaria - poziţia 33, cu 741 de puncte (urcare patru locuri), Irlanda de Nord - poziţia 35, cu 724 de puncte (urcare şase locuri), Grecia - poziţia 44, cu 676 de puncte (aceeaşi poziţie ca luna trecută), Finlanda - poziţia 64, cu 534 de puncte (urcare 28 de locuri) şi Insulele Feroe - poziţia 85, cu 396 de puncte (coborâre zece locuri).
 

Adversarele "tricolorilor" din preliminariile Cupei Mondiale din 2018 au următoarele clasări: Danemarca - poziţia 28, cu 835 de puncte (coborâre şase locuri), Polonia - poziţia 43, cu 680 de puncte (coborâre nouă locuri), Muntenegru - poziţia 72, cu 470 de puncte (urcare cinci locuri), Armenia - poziţia 91, cu 377 de puncte (coborâre opt locuri), Kazahstan - poziţia 142, cu 199 de puncte (urcare trei locuri).
 

Locul României în Top 10 a fost luat de Spania, în timp ce Germania a revenit pe poziţia secundă a ierarhiei, iar Brzilia a coborât de pe 5 pe 7.
 

Primele 10 locuri în clasamentul FIFA sunt ocupate de următoarele reprezentative:
 

1. Argentina 1.419 puncte;

2. Germania 1.408;

3. Belgia 1.387;

4. Portugalia 1.235;

5. Columbia 1.228;

6. Spania 1.223;

7. Brazilia 1.204;

8. Ţara Galilor 1.195;

9. Chile 1.177;

10. Anglia 1.161.

Următorul clasament va fi publicat la 5 noiembrie.