Grecia: Aproape 21.000 de imigranți într-o săptămână (ONU)

Data publicare: Marti, 18 August, 2015 Total: 3700 accesari


Circa 20.843 de imigranți au sosit în Grecia săptămâna trecută pe mare, a anunțat ast
ăzi Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, informează AFP.

 

Acest număr reprezintă aproape 50% din totalul imigranților sosiți pe mare în Grecia în 2014, total care se ridică la 43.500, a precizat Înaltul Comisariat, subliniind că "ritmul sosirilor nu face decât să crească în aceste ultime săptămâni".
 
 

Numai în luna iulie au sosit 50.242 de imigranți, mai mult decât în tot anul 2014.
 

În ceea ce privește cei sosiți săptămâna trecută, marea majoritate provine din Siria (82%). Afganii reprezintă 14%, iar irakienii 3%.
 

"Cea mai mare majoritate dintre cei sosiți ar trebui să primească statutul de refugiat", precizează Înaltul Comisariat.
 

"De o lună de zile, Înaltul Comisariat a lansat avertismente cu privire la criza crescândă a refugiaților pe insulele grecești", adaugă agenția Națiunilor Unite citată de Agerpres, care cere o întărire "de urgență" a structurilor de primire pe insule și în restul teritoriului acestei țări.
 

Agenția le "recomandă autorităților grecești să pună în funcțiune o structură unică, menită să coordoneze răspunsul de urgență" la această criză și să "pună în aplicare un mecanism de asistență umanitară adecvat".
 

Țările europene ar trebui să susțină Grecia în această sarcină, mai subliniază Înaltul Comisariat al ONU.

 



foto:enational.ro