Stiri cu tag: primaria arad

  • S-a reluat circulaţia pe două artere importante din Arad!

    S-a reluat circulaţia pe două artere importante din Arad!

    Sambata, 22 Iulie, 2017 13:51

    Primăria a repus în circulaţie două dintre cele mai importante străzi ale Aradului. Este vorba de strada A.D. Xenopol. şi Bulevardul Decebal, care au fost închise circulaţiei pentru a fi reabilitate.   Dacă circulaţia pe A.D. Xenopol a fost reluată pe întreaga stradă, Bulevardul Decebal este deschis doar parţial, de l ...

  • Călin Bibarț (PNL): „Mă aștept ca PSD să ceară anularea reabilitării celor 100 de străzi!”

    Călin Bibarț (PNL): „Mă aștept ca PSD să ceară anularea reabilitării celor 100 de străzi!”

    Joi, 13 Iulie, 2017 16:01

    Viceprimarul Aradului, Călin Bibarț se așteaptă ca PSD să facă ceea ce știe cel mai bine și să se poziționeze împotriva proiectului municipalității, cerând astfel anularea reparațiilor celor 100 de drumuri. „Consider că a face administrație este mult mai greu și diferit decât a sta deoparte, a vota împotrivă ș ...

  • Start la „START”! a început Festivalul Școlilor de Teatru

    Start la „START”! a început Festivalul Școlilor de Teatru

    Joi, 13 Iulie, 2017 10:45

    Miercuri, În foaierul teatrului, a avut loc conferinţa de presă a Festivalul Școlilor de Teatru, care are loc în premieră la Arad.   Actrița Tania Popa, criticul de teatru Claudiu Groza, regizorul Nicu Brânzeu, actorul şi fondatorul festivalului Ionel Bulbuc și actrița Ștefania Samfira au vorbit pe rând despre festival ...

  • Primăria vrea să înfiinţeze muzeul fabricii de păpuşi Arădeanca !

    Primăria vrea să înfiinţeze muzeul fabricii de păpuşi Arădeanca !

    Marti, 11 Iulie, 2017 18:49

    Aleşii locali din Arad urmăresc achiziţionarea unui teren în suprafaţă de 584 metri pătraţi şi situat pe strada Pădurii nr.2-4. Mai exact, este vorba de vechea fabrică de păpuşi Arădeanca, prima fabrică de jucării din România.   Potrivit proiectului de hotărâre, în locul respectiv urmează să fie amenajat un ce ...

  • Delegaţie militară româno-americană la Primăria Arad.Primarul Falcă a primit o medalie de la militarii americani

    Delegaţie militară româno-americană la Primăria Arad.Primarul Falcă a primit o medalie de la militarii americani

    Luni, 10 Iulie, 2017 19:01

    Sala Regele Ferdinand din cadrul Primăriei Municipiului Arad a găzduit luni, 10 iulie 2017, întâlnirea autorităţilor locale cu o delegaţie militară româno-americană. În perioada 11-14.07.2017, în baza parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, va avea loc un marş al forţelor aliate c ...

  • Municipalitatea are în vedere patru proiecte pentru malul Mureşului

    Municipalitatea are în vedere patru proiecte pentru malul Mureşului

    Duminica, 09 Iulie, 2017 15:45

    Primăria Arad doreşte să schimbe “faţa” malului Mureşului de la viaductul Micălăcii şi pâmă la podul peste Mureş al autostrăzii din zona Alfa. Mai exact, în zona viaductului Micălaca 300 spre Subcetate, va fi amenajat un parc de câteva hectare care va cuprinde atât locuri de joacă, zonă de parc precum şi o z ...

  • Primăria Arad continuă investițiile în învățământ și alocă peste 250.000 lei

    Primăria Arad continuă investițiile în învățământ și alocă peste 250.000 lei

    Vineri, 07 Iulie, 2017 14:43

    Primăria Municipiului Arad continuă investiţiile în învăţământul arădean. În urma rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli a municipiului Arad, 50 000 RON vor fi transferaţi în contul „Grădiniţei Prieteniei” pentru amenajarea curţii interioare, care nu a mai fost amenajată de la înfiinţa ...

  • Primăria construiește o pasarelă pietonală peste Mureș în zona insula a treia

    Primăria construiește o pasarelă pietonală peste Mureș în zona insula a treia

    Joi, 06 Iulie, 2017 13:53

    Primăria Arad vine în sprijinul „insularilor” de pe insula a treia din zona Zori de zi, și va construi o pasarelă pietonală care va înlocui actualul pod de pontoane din aceeași zonă.   Anunțul a fost făcut de primarul Gheorghe Falcă în conferința de presă de joi.   Proiectul este în faza de studiu ...

  • Noi investiţii la Spitalului Clinc Judeţean de Urgenţă Arad. Primăria vrea modernizarea unei întregi secţii

    Noi investiţii la Spitalului Clinc Judeţean de Urgenţă Arad. Primăria vrea modernizarea unei întregi secţii

    Joi, 06 Iulie, 2017 12:39

    În urma rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli a municipiului Arad pe 2017,  Primăria Arad va transfera suma de 200 000 lei Spitalului Clinc Judeţean de Urgenţă Arad în vederea finanţării cheltuielilor curente din domeniul sănătăţii.    Banii vor fi folosiţi pentru renovarea secţiei de Urologie iar potrivi ...

  • Accident de circulație miercuri seara în fața Primăriei din Arad !

    Accident de circulație miercuri seara în fața Primăriei din Arad !

    Miercuri, 05 Iulie, 2017 19:20

    ARAD. Miercuri 5 iulie, în jurul orelor 17.45 a avut loc un accident de circulație în centrul Aradului ! AFLĂ mai multe detalii !Accidentul a avut loc chiar în fața Primăriei Municipiului Arad. Un autoturism marca Fiat a fost acroșat de un tramvai cu numărul 18 barat. În urma evenimentului rutier nimeni nu a fost rănit, doar au ...

  • Sâmbătă, la Ștrandul Neptun, are loc Ziua Turismului Arădean!

    Sâmbătă, la Ștrandul Neptun, are loc Ziua Turismului Arădean!

    Luni, 03 Iulie, 2017 18:59

    Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad vă invită sâmbătă, 8 iulie, la „Ziua Turismului Arădean”. Este un eveniment organizat de Consiliul Județean Arad, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad, Recons, Centrul Municipal de Cultură, Centrul Cultural Județean. Evenimentul se va desfăşura pe ale ...

  • Puncte anticaniculă amenajate de primărie

    Puncte anticaniculă amenajate de primărie

    Miercuri, 28 Iunie, 2017 14:42

       Primăria Muncipiului Arad pune în aplicare primele măsuri de combatere a caniculei, prin amenajarea unor zone de prim-ajutor în clădiri răcoroase sau instituţii.       Este vorba despre 3 puncte anticaniculă al căror rol principal este să ofere primul ajutor persoanelor afectate de căldură.   &nbs ...

  • Noaptea minții ziua în amiaza mare în CLM. Consilierii PSD votează bugetul CET-ului nu și atribuirea contractului de furnizare de căldură

    Noaptea minții ziua în amiaza mare în CLM. Consilierii PSD votează bugetul CET-ului nu și atribuirea contractului de furnizare de căldură

    Marti, 27 Iunie, 2017 16:26

    CET-ul, veșnica piatră de moară a Primăriei Arad și veșnica armă politică a PSD-ului, care sub umbrela binelui arădenilor se opun atribuirii directe a contractului de furnizare de energie termică societății proprii, adică CET-ului, deși în aceeași ședință de consiliu local de marți votează bugetul de venituri și cheltuieli ale acel ...

  • Primăria Municipiului Arad  alocă bani în vederea diminuării pagubelor produse de furtuna

    Primăria Municipiului Arad alocă bani în vederea diminuării pagubelor produse de furtuna

    Marti, 27 Iunie, 2017 15:18

    2.180 mii lei. Aceasta este suma pe care Primăria Municipiului Arad o alocă în vederea diminuării pagubelor produse de furtuna din seara zilei de vineri, 23 iunie 2017. Consilierii locali municipali, reuniţi în şedinţă extraordinară  marţi, 27 iunie 2017,  au fost de acord cu rectificarea Bugetului General de Venituri şi Chel ...

  • Începe dezinsecţia pe raza municipiului Arad

    Începe dezinsecţia pe raza municipiului Arad

    Miercuri, 21 Iunie, 2017 09:10

    PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD împreună cu S.C. Polaris M Holding S.R.L. anunţă  o  acţiune de dezinsecţie Aeriană cu ajutorul aviaţiei utilitare, pe raza municipiului Arad, care va fi executată cu substanţe omologate de către Ministerul Sănătăţii.                &nb ...

  • USR Arad solicită Primăriei susţinerea sportului din bugetul local

    USR Arad solicită Primăriei susţinerea sportului din bugetul local

    Vineri, 16 Iunie, 2017 16:31

    În baza noilor reglementări a finanţării activităţilor sportive de către administraţia publică locală, USR Arad solicită Primăriei alocări suplimentare din bugetul municipiului pentru finanţarea cluburilor sportive. Deputatul Sergiu Cosmin Vlad consideră această acţiune „o reparaţie necesară” luând în considera ...

  • Salubritatea stradală, aprobată cu votul majorității absolute

    Salubritatea stradală, aprobată cu votul majorității absolute

    Miercuri, 14 Iunie, 2017 20:04

    Proiectul de hotărâre privind desemnarea serviciilor de salubritate stradală firmei S.C. RER Ecologic Service S.A. a fost supus votului consilierilor locali municipali, o condiție esențială în vederea semnării contractului de prestare a serviciului public de salubrizare stradală și de deszăpezire în municipiul Arad.   Cu 14 ...

  • Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură, partenerii Consiliului Judeţean Arad, în organizarea Zilei Turismului Arădean

    Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură, partenerii Consiliului Judeţean Arad, în organizarea Zilei Turismului Arădean

    Sambata, 10 Iunie, 2017 14:27

    Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură au solicitat să fie partenerii Consiliului Județean în organizarea Zilei Turismului Arădean. Asta înseamnă că evenimentul primește o amploare si mai mare. „Inițial evenimentul a fost anunțat că va avea loc în data de 1 iulie, în Parcul Pădurice, dar î ...

  • Primăria municipiului Arad achită în avans subvenţia către CET Hidrocarburi

    Primăria municipiului Arad achită în avans subvenţia către CET Hidrocarburi

    Joi, 08 Iunie, 2017 09:30

    6.274.150 lei. Aceasta este suma pe care Primăria municipiului Arad o va plăti în avans către SC CET Hidrocarburi S. A, cu titlul de “Subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif la energia termică livrată populației”.  Producătorul de energie termică va putea astfel obține de la furnizor un preț avantajos pe ...

  • Ședința comună a Comisiilor de Cultură a orașelor Arad- Pecs

    Ședința comună a Comisiilor de Cultură a orașelor Arad- Pecs

    Joi, 01 Iunie, 2017 10:56

    Miercuri, 31 mai 2017, în sala “Regele Ferdinand” a Palatului Administrativ a avut loc ședința comisiilor reunite de cultură Arad-Pecs. Cu această ocazie, dl. Dr. Őri László, viceprimar  al orașului Pecs și dl. Levente Bognar, viceprimar al orașului Arad au oferit un bilanț al celor aproape 10 ani de colaborare. ...

  • Impozite mai mari pentru proprietarii care nu-şi întreţin clădirile şi terenurile!

    Impozite mai mari pentru proprietarii care nu-şi întreţin clădirile şi terenurile!

    Vineri, 26 Mai, 2017 10:39

    Primaria Municipiului Arad a elaborat regulamentul privind supra-impozitarea clădirilor/ terenurilor  neîngrijite și terenurilor agricole nelucrate timp de 2 ani consecutiv.   După modelul altor orașe europene, municipalitatea arădeană vine cu un proiect care are ca scop în primul rând reducerea imobilelor lăsate în ...

  • Ambasadorului Republicii Belarus în vizită la Primăria Municipiului Arad

    Ambasadorului Republicii Belarus în vizită la Primăria Municipiului Arad

    Marti, 23 Mai, 2017 18:27

    Viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarț a primit azi vizita ambasadorului Republicii Belarus în România, Excelența Sa Andrei M. Grinkevich. Întâlnirea a fost favorabilă în vederea intensificării relațiilor de colaborare ale Belarusului cu România în general, dar și cu diferite regiuni din țară. Î ...

  • Ambasadorul Republicii Polone în vizită la Primăria Arad

    Ambasadorul Republicii Polone în vizită la Primăria Arad

    Joi, 18 Mai, 2017 21:42

    Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă s-a întâlnit azi cu Excelența Sa Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone în România.   Întâlnirea de la  sediul Consiliului Județean Arad s-a axat pe intensificarea relațiilor de colaborare româno-poloneze la nivel politic, economic și cultural.   ...

  • Conducerea administrativă a Aradului s-a consultat cu investitorii italieni despre priorităţile judeţului şi ale municipiului

    Conducerea administrativă a Aradului s-a consultat cu investitorii italieni despre priorităţile judeţului şi ale municipiului

    Joi, 18 Mai, 2017 17:39

    Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, dl. Iustin Cionca, primarul municipiului, dl. Gheorghe Falcă şi preşedintele Camerei de Comerţ, Agricultură şi Industrie, dl. Gheorghe Seculici, s-au întâlnit astăzi cu investitori italieni şi reprezentanţi ai unor investitori italieni din Arad. Au fost reprezentate, în total, 21 de compani ...

  • Primăria câştigă procesul cu fostul manager al filarmonicii, Alin Văcean

    Primăria câştigă procesul cu fostul manager al filarmonicii, Alin Văcean

    Duminica, 14 Mai, 2017 20:11

    Vineri, 12 mai, magistrații Curții de Apel Timișoara au pronunţat sentinţa  în procesul intentat de fostul manager al filarmonicii,  Alin Văcean, Consiliului Local Municipal, prin care contesta hotărârea CLM nr. 217/2015 în care acesta a fost evaluat cu o notă care nu-i permitea să mai ocupe pozişia de manager al Fi ...

  • Primăria Arad răspunde la acuzaţiile  din presă

    Primăria Arad răspunde la acuzaţiile din presă

    Vineri, 12 Mai, 2017 18:48

    Privind articolul „Primăria lui Falcă, informatizată la maximum fără licitație. O singură firmă a primit 30 de contracte”, apărut în Jurnalul Național în data de 12 mai 2017.  Întrucât în decursul documentării, redactorul articolului mai sus menționat a omis să solicite punctul de vedere al municip ...

  • De 1 Mai se pune în mişcare trenuleţul în Arad. Vezi pe unde va circula şi intervalul orar

    De 1 Mai se pune în mişcare trenuleţul în Arad. Vezi pe unde va circula şi intervalul orar

    Luni, 01 Mai, 2017 11:57

    Primăria Arad, în colaborare cu Compania de Transport Public, pune la dispoziţia publicului călător trenuleţul de agrement. Acesta va circula, din oră în oră, în data de 1 mai 2017, în intervalul orar 12:00-19:00, traseul fiind următorul:   Teatru–Bd.Revoluţiei–Podgoria-Parcul Reconcilierii–Teatru, st ...

  • Miercuri seara se aprinde iluminatul arhitectural la Biserica Roşie

    Miercuri seara se aprinde iluminatul arhitectural la Biserica Roşie

    Miercuri, 26 Aprilie, 2017 15:48

    „O lumină spre cer” este denumit proiectul de iluminare arhitecturală a monumentalei clădiri a Bisericii Evanghelice - Luterane, cunoscută sub numele de Biserica Roșie, o investiţie începută în 2016 în valoare de 383.000 lei, realizată de Elba Timișoara, va fi inaugurată miercuri seara la ora 21.00.   „Ave ...

  • Iepuraşii din faţa Primăriei sfâşâiaţi de câinii maidanezi

    Iepuraşii din faţa Primăriei sfâşâiaţi de câinii maidanezi

    Miercuri, 19 Aprilie, 2017 11:48

    Marţi noaptea spre miercuri a fost una puţin cam nefastă pentru 5 din cei 8 iepuraşi din faţa Primăriei. În jurul orei 4 dimineaţa, un arădean a trecut prin faţa Primăriei şi a zărit bieţii iepuraşi atacaţi de maidanezii care-şi fac veacul pe strazile municipiului, şi inevitabil, au fost atraşi şi de iepuraşii din faţa primăriei c ...

  • Târgul de Primăvară 2017 în linie dreaptă

    Târgul de Primăvară 2017 în linie dreaptă

    Vineri, 31 Martie, 2017 16:26

    Primăria Municipiului Arad organizează în intervalul 6-18 aprilie ediția 2017 a Târgului de Primăvară. Târgul, deja un eveniment de tradiție în Arad, va fi amenajat pe platoul din fața Palatului Administrativ Arad.   Vizitatorii târgului vor descoperi produse tradiționale și specifice perioadei și vor fi î ...

  • Ai deşeuri electrice şi electronice? Sâmbătă este momentul să te scapi de ele în cadrul Campanie de colectare organizată de Primăria Arad

    Ai deşeuri electrice şi electronice? Sâmbătă este momentul să te scapi de ele în cadrul Campanie de colectare organizată de Primăria Arad

    Vineri, 31 Martie, 2017 09:36

    Sâmbătă, 01.04.2017, între orele 10.00-16.00 se va desfăşura campania de mediu- colectare deşeuri electrice şi electronice. Primăria Arad în parteneriat cu asociația RO-Rec a stabilite 6 puncte de colectare în municipiul Arad: 1. Zona Alfa – în spatele Carrefour, lângă Biserică 2. Zona Micălaca &ndas ...

  • Consiliul Județean se preocupă de monumentele ostașilor

    Consiliul Județean se preocupă de monumentele ostașilor

    Joi, 30 Martie, 2017 16:24

        Astăzi, la Palatul Administrativ, s-a parafat un Protocol de Colaborare privind organizarea a diferite evenimente comemorative şi de onorare a tradiţiilor militare și a militarilor, de protejare a monumentelor ostaşilor în contextul evenimentelor de celebrare a Centenarului Marii Uniri. Consiliul Judeţean Arad a fost reprezentat ...

  • Biserica Roşie va fi iluminată arhitectural

    Biserica Roşie va fi iluminată arhitectural

    Miercuri, 29 Martie, 2017 17:01

    Biserica Roţie cum e cunoscută de arădeni, în fapt Biserica Evanghelică Luterană din Arad, una din frumoase clădiri de pe bulevardul central al Aradului, va fi pusă în valoare de iluminatul architectural pe care Primăria Arad îl montează în aceste zile.   Anunţul a fost făcut chiar de primarul Aradul, Gheorghe Falcă ...

  • Primăria reduce birocraţia pentru începerea unei afaceri în Arad

    Primăria reduce birocraţia pentru începerea unei afaceri în Arad

    Miercuri, 29 Martie, 2017 16:32

    În şedinţa de marţi a Consiliului Local Municipal, pe masa consilierilor locali a fost şi proiectul privind constituirea Comisiei de Acord Unic. Proiectul prevede câteva măsuri în sprijinul investitorilor, care se vor bucura de o birocrație mult redusă pentru obținerea avizelor și autorizațiilor.   Dacă până acum co ...

  • Primăria vrea să transforme zona comercială de pe strandul Neptul în parc, în acest fel dispare biletul de intrare

    Primăria vrea să transforme zona comercială de pe strandul Neptul în parc, în acest fel dispare biletul de intrare

    Luni, 27 Martie, 2017 17:09

    Primăria doreşte să transforme actual zonă comercială din strandul Neptul, mai exact zona situată între podul Decebal şi delimitarea cu gard în zona bazinelor, în parc public. Această schimbare nu va presupune dispariţia comercianţilor din zona respectivă, însă va face posibil din punct de vedere birocratic, eliminarea act ...

  • Din Aprilie, strada A.M.Guttembrun va avea dublu sens de circulaţie

    Din Aprilie, strada A.M.Guttembrun va avea dublu sens de circulaţie

    Luni, 27 Martie, 2017 15:47

    Modificări de reglementare a traficului auto pe strada A.M.Guttembrun, din Aradul Nou. Din luna aprilie strada A.M.Guttembrun devine stradă cu dublu sens pentru circulația autovehiculelor. Comisia de sistematizare a circulației în Municipiul Arad a luat această decizie în sedința de săptămâna trecută. Pentru siguranța traficului, ...

  • Primăria Arad anunţă modificări în a doua parte a programului „Curățenia de primăvară 2017“

    Primăria Arad anunţă modificări în a doua parte a programului „Curățenia de primăvară 2017“

    Joi, 23 Martie, 2017 15:35

    Primăria Municipiului Arad  anunță modificări în a doua parte a programului „Curățenia de primăvară 2017“. De săptămâna viitoare, activitățile din zilele de sâmbătă se reprogramează, astfel  intervențiile echipelor edilitare se vor desfășura în zilele de Miercuri-Joi-Vineri.    P ...

  • Gheorghe Falcă: „Le mulțumesc consilierilor responsabili care au aprobat bugetul local pe 2017!”

    Gheorghe Falcă: „Le mulțumesc consilierilor responsabili care au aprobat bugetul local pe 2017!”

    Vineri, 17 Martie, 2017 17:58

    În urma ședinței de astăzi a Consiliului Local Municipal, în care s-a aprobat bugetul local, primarul Gherghe Falcă a declarat:  „Pentru orice comunitate bugetul reprezintă direcția spre care se îndreaptă în acel an. Aprobarea bugetului pe 2017 înseamnă pentru municipiul Arad dezvoltare, stabilitate, moderniz ...

  • PSD “respectă regula” şi nu votează bugetul municipiului pentru 2017

    PSD “respectă regula” şi nu votează bugetul municipiului pentru 2017

    Vineri, 17 Martie, 2017 14:51

    Săptămână importantă pentru administraţia locală arădeană. Joi s-a votat bugetul judeţului în şedinţa de consiliu judeţean, vineri s-a votat bugetul în şedinţa de Consiliu Municipal.  De remarcat că la consiliul judeţean, consilierii PSD nu au votat achiziţionarea unui aparat RMN pentru Spitalul Judeţean Arad, î ...

  • Piaţa Mioriţa se modernizează

    Piaţa Mioriţa se modernizează

    Joi, 16 Martie, 2017 10:39

    Pe ordinea de zi a şedinţei de CLM de vineri, 17 martie, se află şi proiectul de modernizare a pieţei Mioriţa, din cartierul arădean Micălaca.  Mai exact, este vorba de studiul de fezabilitate construirea unei hale agroalimentare pentru amenajarea unui spațiu adecvat comercializării produselor alimentare și nealimentare.  „Piața ...

  • Proiectul platformelelor subterane de colectare a deșeurilor pe masa consilierilor locali în şedinţa de vineri. Vezi unde vor fi ele amplasate!

    Proiectul platformelelor subterane de colectare a deșeurilor pe masa consilierilor locali în şedinţa de vineri. Vezi unde vor fi ele amplasate!

    Marti, 14 Martie, 2017 17:43

    În ședința Consiliului Local Municipal de vineri va fi supus spre aprobare proiectul de hotărâre ce vizează Studiul de Fezabilitate pentru platformele subterane de colectare a deșeurilor în municipiul Arad.   Un număr de 303 platforme for fi amplasate în mai multe cartiere din municipiu, pe actualul amplasament al rampelo ...

  • Aradul va găzdui Expoziția Internațională de Transport, Infrastructură, Comunicații și Dezvoltare Urbană

    Aradul va găzdui Expoziția Internațională de Transport, Infrastructură, Comunicații și Dezvoltare Urbană

    Vineri, 03 Martie, 2017 15:00

    Aradul va găzdui Expoziția Internațională de Transport, Infrastructură, Comunicații și Dezvoltare Urbană și Rurală ROTI2017, eveniment care va avea loc în această toamnă la Complexul Expo Arad al Camerei de Comerț Arad. Protocolul de parteneriat dintre Primăria Arad și organizatorii evenimentului a fost semnat de viceprimar Călin Bibar ...

  • S-a dat undă verde pentru achiziţionarea terenului de la „Tricoul Roşu”! Cinci consilieri locali vor face parte din comisia de negociere

    S-a dat undă verde pentru achiziţionarea terenului de la „Tricoul Roşu”! Cinci consilieri locali vor face parte din comisia de negociere

    Marti, 28 Februarie, 2017 18:38

    În şedinţa de marţi a Consiliului Local, aşa cum am prevăzut, s-a aprobat cu unanimitate, începerea procedurilor de negociere pentru achiziţionarea terenului de sub fosta fabrică „Tricoul Roşu”, după achiziţionarea acestuia, municipalitatea doreşte să transforme terenul de aproape 2,4 Ha într-un parc central al oraş ...

  • Achiziţia terenului de sub fosta fabrica Tricoul Roşu ajunge pe masa consilierilor locali

    Achiziţia terenului de sub fosta fabrica Tricoul Roşu ajunge pe masa consilierilor locali

    Miercuri, 22 Februarie, 2017 19:13

    În conferința de presă susținută astăzi la Primăria Arad, domnul Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad a anunțat că va supune aprobării Consiliului Local achiziția terenului fostei fabrici Tricoul Roșu, pentru amenajarea unui parc central. Pe terenul de aproximativ 2 hectare care este adiacent Parcului Pădurice va urma să se amenajez ...

  • Aradul, gazda întâlnirii Asociaţiei Municipiilor din România cu ANAP

    Aradul, gazda întâlnirii Asociaţiei Municipiilor din România cu ANAP

    Vineri, 17 Februarie, 2017 13:40

    Primăria Municipiului Arad este vineri,  gazda primei întâlniri organizate de Asociaţia Municipiilor din România cu administrațiile municipiilor din zona de Vest și reprezentanții Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.   Funcționarii din departamentele de specialitate ale primăriilor membre ale AMR sucursala ...

  • DEZBATERE PUBLICĂ: Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad

    DEZBATERE PUBLICĂ: Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad

    Sambata, 11 Februarie, 2017 10:19

    Primăria Municipiului Arad anunţă organizarea dezbaterii publice având ca temă:   Proiect de hotărâre privind aprobarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad pentru perioada 2014-2030 – iniţiativa primarului   Dezbaterea va avea loc miercuri, 15.02.2017 de la ora 1500 în sala Regele Ferdin ...

  • Protestul comercianţilor din Piaţa Catedralei: “Vrem alimente, nu monumente”

    Protestul comercianţilor din Piaţa Catedralei: “Vrem alimente, nu monumente”

    Vineri, 10 Februarie, 2017 15:13

    Zeci de arădeni au protestat, în această dimineaţă, revoltaţi de intenţia Primăriei de a desfiinţa o piaţă agroalimentară.  Zvonul că acolo ar urma să fie instalat monumentul Marii Uniri a scos în stradă atât pieţari, cât şi localnici, obişnuiţi de zeci de ani să îşi cumpere fructe, legume şi lact ...

  • Primăria Arad reacţionează promt în cazul podului de pontoane de la insula a treia

    Primăria Arad reacţionează promt în cazul podului de pontoane de la insula a treia

    Miercuri, 08 Februarie, 2017 19:22

    Primăria asigură sprijin Asociației Insula a Treia prin punerea la dispoziție a podului de pontoane care a fost dezafectat după darea în folosință a noii pasarele pietonale de acces la Ștrandul Neptun. Acesta va fi mutat în aval de îndată ce condițiile hidrologice vor permite.  In zilele de 7 și 8 februarie, reprezentanții ...

  • Primăria Municipiului Arad organizează două dezbateri importante în luna Februarie

    Primăria Municipiului Arad organizează două dezbateri importante în luna Februarie

    Luni, 30 Ianuarie, 2017 19:06

    Primăria Municipiului Arad va organiza în luna februarie două dezbateri publice, una privind Strategia Integrată de Dezvoltare  Urbană a Municipiului Arad pentru perioada 2014-2030 iar alta pentru un nou regulament de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor. Dezbaterile vor avea loc în a doua jumătate a lunii februar ...

  • Scandal în lumea sportului arădean! Se cere demisia lui Meszar!

    Scandal în lumea sportului arădean! Se cere demisia lui Meszar!

    Vineri, 20 Ianuarie, 2017 16:54

    După anunţul făcut de Primăria Arad în conferinţa de presă de miercuri 18 ianuarie, în care municipalitatea anunţa că va investi în gazonul de pe arena Gloria, iar pe durata lucrărilor echipa fanion UTA să desfăşoare meciurile programate în campionat pe teren propriu pe arena Gloria, arenă care va beneficia de cât ...

  • Suporter Club UTA manifestă mult scepticism faţă de promisiunile Primăriei

    Suporter Club UTA manifestă mult scepticism faţă de promisiunile Primăriei

    Joi, 19 Ianuarie, 2017 22:00

    Suporter Club UTA îşi manifestă rezerva faţă de ultimele declaraţii ale oficialilor primăriei Arad în ceea ce priveşte viitorul apropiat al echipei noastre din punct de vedere al infrastructurii sportive. Constatăm că pe ce trece timpul, cu cât condiţiile în care UTA îşi desfăşoară activitatea sunt din ce în ...

  • UTA va juca pe Gloria şi pe Motorul! Primăria investeşte în gazonul de pe Motorul! (FOTO/VIDEO) - Ghidul Arădean

    UTA va juca pe Gloria şi pe Motorul! Primăria investeşte în gazonul de pe Motorul! (FOTO/VIDEO) - Ghidul Arădean

    Miercuri, 18 Ianuarie, 2017 17:38

    ARAD: Miercuri, 18 ianuarie 2017, a avut loc la Primăria Municipiului Arad, o conferinţă de presă comună a auorităţilor locale şi a reprezentanţilor clubului de fotbal UTA Arad.Subiectul principal a fost, "cuiul lui Pepelea", gazonul de pe arena "Motorul", care a pus atât de multe probleme în ultima vreme şi, care ne-a adus în ate ...

  • Ai fost membru în secţia de vot? De luni poţi încasa banii

    Ai fost membru în secţia de vot? De luni poţi încasa banii

    Vineri, 16 Decembrie, 2016 09:38

    „Preşedinţii, locţiitorii şi membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare din Municipiul Arad sunt rugaţi să se prezinte pentru plata indemnizaţiei de participare la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din decembrie 2016, la Primăria Municipiului Arad, Palatul Cenad (subsol) – B-dul Revoluţiei nr. 73, după următoar ...

  • Primăria răspunde linşajului mediatic

    Primăria răspunde linşajului mediatic

    Miercuri, 07 Decembrie, 2016 14:35

    "Urmare a comentariilor apărute în data de 6 decembrie 2016 pe un site de socializare cu privire la calitatea dulciurilor preambalate oferite copiilor care au participat în data de 5 decembrie 2016 la festivitatea de aprindere a luminilor în Badul de Crăciun, precizăm că furnizorul pachetelor-cadou sigilate a fost SELGROS Cash&Carry ...

  • Conferința despre viitorul Cetății Aradului în cadrul proiectului "Orașul user-friendly" (Galerie FOTO/VIDEO)

    Conferința despre viitorul Cetății Aradului în cadrul proiectului "Orașul user-friendly" (Galerie FOTO/VIDEO)

    Miercuri, 30 Noiembrie, 2016 11:14

    Primăria Municipiului Arad a găzduit marţi după-amiază conferința despre viitorul Cetății Aradului în cadrul proiectului “Orașul user-friendly” derulat de Institutul de Politici Publice în parteneriat cu Municipiul Arad. Proiectul "Oraşul user- friendly", cofinanţat printr-un grant din partea Elveţiei, prin intermediul Con ...

  • Ambasadorul Elveţiei în vizită la Arad, probabil îngrijorat de votul PSD din CLM

    Ambasadorul Elveţiei în vizită la Arad, probabil îngrijorat de votul PSD din CLM

    Vineri, 25 Noiembrie, 2016 11:04

    Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, domnul Urs Herren a fost prezent joi dimineaţa în Arad. Vizita a avut drept scop evaluarea stadiului proiectului privind modernizarea rețelei de termoficare și a iluminatului public, investiții derulate de municipalitate cu finanțare nerambursabilă în cadrul programului de cooper ...

  • PSD Arad  dator cu aproape 1 MILIARD de lei vechi la CET! Dar vrea comisie de anchetă la acelaşi CET!

    PSD Arad dator cu aproape 1 MILIARD de lei vechi la CET! Dar vrea comisie de anchetă la acelaşi CET!

    Joi, 17 Noiembrie, 2016 12:56

    Ipocrizia pluteşte în sediul PSD Arad, şi nu doar ipocrizia! Campania electorală a început de câteva zile, iar PSD Arad a tranformat sedinţele de Consiliu Local şi Consiliu Judeţean într-un circ la care invită presa pentru a arăta arădenilor cât de mult le pasă lor de Arad în speranţa obţinerii de voturi. Dac ...

  • Pregătirile pentru Târgul de iarnă sunt pe final

    Pregătirile pentru Târgul de iarnă sunt pe final

    Marti, 15 Noiembrie, 2016 18:13

    Pregătirile pentru Târgul de iarnă 2016 sunt pe final. Dacă în piaţa Avram Iancu se pare că s-au terminat, în faţa palatului administrativ se lucrează intens,  pentru vineri cănd este deschiderea Târgului de iarnă. Târgul va fi deschis pe perioada 18 noiembrie 2016 - 8 ianuarie 2017, organiyatorii au pregătit pen ...


SUS Pagina:  << 01 02 >>

VIDEO| Aradul, ignorat de Guvern ! PSD trimite firmiturile bugetare judeţelor di ...

STIREA ZILEI - Sambata, 22 Iulie, 2017 10:34

VIDEO| Aradul, ignorat de Guvern ! PSD trimite firmiturile bugetare judeţelor di ... Deşi Aradul este unul dintre marii contribuitori la bugetul de stat, când vine vorba de susţinerea guvernului pentru proiecte locale, suntem mereu lăsaţi la coada clasamentului.   Aşa s-a întîmplat şi de această dată când, g ...

ABONARE LA NEWSLETTER

Introduceti adresa dvs de email:
   

CULINAR - CELE MAI ACCESATE

  1. Ciorba rusească Soleanca Ciorba rusească Soleanca
    Joi, 29 Mai, 2014 12:38 | 70497 ori

  2. Salata de bocconcini cu rosii Salata de bocconcini cu rosii
    Sambata, 29 Iunie, 2013 12:20 | 25565 ori

  3. Prăjitură în straturi cu biscuiți Oreo Prăjitură în straturi cu biscuiți Oreo
    Luni, 21 Iulie, 2014 15:06 | 15924 ori

  4. Cotlet de porc cu sos de rosii Cotlet de porc cu sos de rosii
    Luni, 08 Iulie, 2013 22:00 | 10319 ori

  5. Prăjitură de piersici cu fundul în sus Prăjitură de piersici cu fundul în sus
    Miercuri, 09 Iulie, 2014 09:14 | 7608 ori

SANATATE - CELE MAI ACCESATE

  1. Bautura care te ajută să obţii un abdomen plat şi să slăbeşti aproape 7 kilograme într-o lună Bautura care te ajută să obţii un abdomen plat şi să slăbeşti aproape 7 kilograme într-o lună
    Luni, 23 Decembrie, 2013 12:04 | 36632 ori

  2. Cat timp trebuie sa dureze o partida de sex reusita Cat timp trebuie sa dureze o partida de sex reusita
    Miercuri, 10 Iulie, 2013 13:49 | 35963 ori

  3. Cum sa-ti duci iubitul in pragul extazului Cum sa-ti duci iubitul in pragul extazului
    Miercuri, 10 Iulie, 2013 13:47 | 31162 ori

  4. Cele mai frumoase complimente pentru o femeie Cele mai frumoase complimente pentru o femeie
    Joi, 28 Mai, 2015 11:57 | 26730 ori

  5. Sex cu şi fără prezervativ: diferenţe şi riscuri Sex cu şi fără prezervativ: diferenţe şi riscuri
    Joi, 11 Iunie, 2015 13:18 | 14463 ori

COPII - CELE MAI ACCESATE

  1. Noul anul scolar va începe pe 16 septembrie. Vezi calendarul complet Noul anul scolar va începe pe 16 septembrie. Vezi calendarul complet
    Miercuri, 04 Septembrie, 2013 14:49 | 42830 ori

  2. Fată sau băiat ? Iată cum poţi intui sexul bebeluşului Fată sau băiat ? Iată cum poţi intui sexul bebeluşului
    Miercuri, 13 August, 2014 13:43 | 23192 ori

  3. Cafeaua inhibă fertilitatea masculină, în timp ce alcoolul o stimulează Cafeaua inhibă fertilitatea masculină, în timp ce alcoolul o stimulează
    Marti, 21 Octombrie, 2014 11:54 | 21033 ori

  4. Ce înseamnă să rămâi însărcinată între 40-50 de ani Ce înseamnă să rămâi însărcinată între 40-50 de ani
    Marti, 10 Martie, 2015 15:25 | 10758 ori

  5. O metodă simplă de atenuare a riscului de depresie postnatală O metodă simplă de atenuare a riscului de depresie postnatală
    Marti, 05 August, 2014 12:50 | 10395 ori

IT - CELE MAI ACCESATE

  1. Primele note pentru Grand Theft Auto V (VIDEO) Primele note pentru Grand Theft Auto V (VIDEO)
    Vineri, 30 Mai, 2014 12:14 | 20734 ori

  2. Cum afli numărul de telefon al unei persoane care te sună cu număr ascuns Cum afli numărul de telefon al unei persoane care te sună cu număr ascuns
    Vineri, 06 Septembrie, 2013 11:29 | 16516 ori

  3. Ce se întâmplă de fapt când bateria telefonului tău se descarcă complet Ce se întâmplă de fapt când bateria telefonului tău se descarcă complet
    Marti, 10 Septembrie, 2013 12:02 | 12920 ori

  4. Adio TELEFOANELOR CU ECRAN! Un director de la GOOGLE dezvăluie cum vor arăta în viitor Adio TELEFOANELOR CU ECRAN! Un director de la GOOGLE dezvăluie cum vor arăta în viitor
    Joi, 12 Decembrie, 2013 14:04 | 9851 ori

  5. Ce se va întâmpla cu piaţa internetului mobil în 2014 Ce se va întâmpla cu piaţa internetului mobil în 2014
    Marti, 15 Octombrie, 2013 15:07 | 9484 ori

TURISM - CELE MAI ACCESATE ARTICOLE

  1. Unde mergem în weekend: Ştrandul de la Şofronea Unde mergem în weekend: Ştrandul de la Şofronea
    Joi, 22 Mai, 2014 11:49 | 4380 ori

  2. Am fost pe lacul cu cea mai limpede apă din lume Am fost pe lacul cu cea mai limpede apă din lume
    Vineri, 07 Martie, 2014 16:52 | 3160 ori

  3. Oraşe superbe de vizitat în Italia Oraşe superbe de vizitat în Italia
    Joi, 12 Iunie, 2014 14:30 | 2623 ori

  4. VENIŢI CU NOI ARAD: Următoarele Drumeţii VENIŢI CU NOI ARAD: Următoarele Drumeţii
    Luni, 19 Mai, 2014 12:27 | 2485 ori

  5. Rezervaţii naturale din Banat şi Crişana Rezervaţii naturale din Banat şi Crişana
    Luni, 28 Aprilie, 2014 12:15 | 2326 ori