GHIDUL ARADEAN Informatii complete pentru aradeni
Toate drepturile sunt rezervate.
Alina B | NATIONALE | Comentarii | ![]() ![]() |
Marti, 21 Martie, 2017 16:53 | 488 vizualizari | Tiparire |
Marţi dimineaţă, pe DN1, în apropierea localităţii Bărcăneşti, judeţul Prahova, a avut loc un accident rutier în urma căruia două persoane au murit şi alte opt au fost accidentate. Au fost implicate un autocamion, un microbus şi un autoturism.
La faţă locului au intervenit două autospeciale SMURD şi un elicopter SMURD, traficul fiind blocat câteva ore, pentru că echipajele SMURD să poată acorda primul ajutor răniţilor.
"Două vehicule, respectiv un camion şi un autoturism, circulau pe DN 1 pe sensul spre Ploieşti, iar microbuzul circulă de la Ploieşti spre Bucureşti. Din primele cercetări a rezultat că primele două autovehicule au ajuns pe sensul opus unde a existat un impact între camion şi microbuz. În acest moment, facem cercetări pentru a stabili exact cauza care a generat ajungerea celor două autovehicule pe sensul opus" a declarat şeful Poliţiei Rutiere Prahova, Victor Gîlceava.
De astfel poliţiştii prahoveni au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Anchetatorii urmează să stabilească atât cauza cât şi vinovatul pentru producerea accidentului.
Sursa : http://www.observatorulph.ro
Marţi dimineaţă, pe DN1, în apropierea localităţii Bărcăneşti, judeţul Prahova, a avut loc un accident rutier în urma căruia două persoane au murit şi alte opt au fost accidentate. Au fost implicate un autocamion, un microbus şi un autoturism.
La faţă locului au intervenit două autospeciale SMURD şi un elicopter SMURD, traficul fiind blocat câteva ore, pentru că echipajele SMURD să poată acorda primul ajutor răniţilor.
"Două vehicule, respectiv un camion şi un autoturism, circulau pe DN 1 pe sensul spre Ploieşti, iar microbuzul circulă de la Ploieşti spre Bucureşti. Din primele cercetări a rezultat că primele două autovehicule au ajuns pe sensul opus unde a existat un impact între camion şi microbuz. În acest moment, facem cercetări pentru a stabili exact cauza care a generat ajungerea celor două autovehicule pe sensul opus" a declarat şeful Poliţiei Rutiere Prahova, Victor Gîlceava.
De astfel poliţiştii prahoveni au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Anchetatorii urmează să stabilească atât cauza cât şi vinovatul pentru producerea accidentului.
Sursa : http://www.observatorulph.ro
ARAD. Un grav accident de circulație a avut loc în dimineața zilei de joi 19 aprilie a.c , în apropiere de Zăbrani, județul Arad. O persoană a rămas încarcerată printre fiarele contorsionate ...
ARAD: La aproximativ o oră după accidentul produs pe Calea Victoriei, un alt accident s-a produs de această dată, între un tramvai şi un atoturism Fiat. Accidentul rutier a avut loc pe Calea Aure ...
ARAD. Miercuri 17 aprilie, la orele prânzului avut loc un accident de circulație pe Calea Victoriei, colț cu strada Ioan Moldovan din municipiul Arad. În accident au fost implicate două autoturis ...
Din nefericire, în urma unui accident stupid, care a avut loc în acest weekend, un tânăr motociclist a ajuns la spital în comă.Accidentul a avut loc sâmbătă, pe DN 79, pe drumul ce ...
Un grav accident de circulație ce a avut loc pe un drum din vestul țării a fost filmat în direct. VEZI video surprins de unul dintre șoferiAccidentul de circulaţie a avut loc pe DN 58 B, drum ce leagă Re ...
ARAD. Vineri după amiaza, în jurul orei 14.30, la ieșirea din Arad spre Fântânele a avut loc un accident rutier , în care au fost implicate două autoturisme. AFLĂ mai multe Accidentul rut ...
Joi 12 aprilie a.c. , la orele dimineții, un tren Regio a lovit un microbuz, iar șoferul autovehiculului a rămas încarcerat. La fața locului s-a deplasat de urgență un echipaj SMURD.Accidentul feroviar a ...
Miercuri dimineața au fost solicitați mai mulți jandarmi să intervină la Lugoj, unde un tânăr de 21 de ani a distrus tot ce i-a ieșit în cale. Mai multe echipaje ale poliției și jandarmeriei au ...
Șoferul unui microbuz s-a răsturnat chiar în fața unei Biserici. Accidentul rutier a avut loc marți într-o zonă intens circulată din municipiul Timișoara. Deși Sărbătorile Pascale au trecut, ș ...
Un accident rutier petrecut marți dimineața, pe o șosea din vestul țării a făcut ca un bărbat în vârstă de 55 de ani să fie la un pas de moarte. AFLĂ ce i-a salvat viațaȘoferul în v&aci ...
Marți 3 martie a.c. a fost o zi neagră, o zi în care destinul a "furat" prea repede viața unui tânăr de numai de 35 de ani. Lucian Cosmin Bălă, căci despre el este vorba, și-a pierdut viața &ici ...
Imagini cutremurătoare în urma unui groaznic accident de circulație, în urma cauia un motociclist și-a pierdut viața într-un mod groaznic ! ATENȚIE imagini care vă pot afecta emoțional !Moto ...
Un grav accident rutier produs miercuri, 4 aprilie, a avut loc valea Mureşului, între localităţile Toc şi Săvârşin a avut ca urmare rănirea a opt persoane, dintre care, patru copii. O persoa ...
Un grav accident de circulație a avut loc marți după-amiaza pe o șosea din vestul țării. În urma accidentului mai multe persoane au fost rănite. Accidentul s-a produs marți după-amiaza, pe șosea ...
ARAD. Un grav accident rutier s-a produs marţi, pe şoseaua de centură a Aradului, în jurul orei 12.00. Implicate au fost două autoturisme, un Rover şi un VW.Se pare că accidentul produs în această ...
Un accident rutier produs la ora de graţie 17.00, când bulevardul Aurel Vlaicu devine un adevărat furnicar, a dat peste cap întreaga circulaţie rutieră, în cartierul Aurel Vlaicu. Un a ...
Joi noaptea au avut două accidente în centrul Aradului, ambele pe Bulevardul Revoluţiei, în jurul miezului nopţii, cauza ambelor fiind neatenţia soldată cu neacordare de prioritate. Ironia ...
În cartierul Bujac, indicatoarele "OPRIRE" şi "Cedează trecerea" par a fi puse de decor întrucât, în acest cartier se întâmplă des incidente rutiere cauzate de nere ...
Este vorba despre două persoane care pot spune că s-au născut pentru a doua oară, după ce au scăpat cu leziuni minore în urma unui accident rutier cum rar ne este daz să vedem. Incidentul a avu ...
Neatenţia şi viteza excesivă au fost ingredientele unui accident rutier desprins parcă din filmele de acţiune, produs noaptea trecută în jurul orei 23.00, pe strada Steagului din cartierul arădean S&aci ...
Lipsa de experienţă la volan dar şi teribilismul puteau să îl coste scump pe un tânăr de doar 18 ani din Arad, care în noaptea de vineri spre sâmbătă, a provocat un accident rutier, pe ...
Schimbată total, datorită bolii, îndrăgita solistă în vârstă de 70 de ani suferă enorm, mai ales că tratamentele administrate pentru boala ei nu au avut efect și i-au provocat acestei ...
Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc marţi, la orele amiezii, pe DN 7, la ieşirea din localitatea Mândruloc spre Cicir. Potrivit informaţiilor de la faţa locului, au fos ...
Ţigările electronice au intrat în colimatorul Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, care consideră că acestea nu sunt altceva decât nişte „ aparate ale morţii” a căror efect est ...
Trei autoturisme spulberate, o victimă încarcerată şi alte patru persoane rănite. Acesta este bilanţul tragic al unui accident rutier produs pe DN79, pe raza localităţii Zimandu Nou. Întregu ...
O femeie şi o minoră au ajuns la spital după ce autoturismele în care se alfau au fost implicate într-un accident rutier, produs vineri după-amiază, în localitatea Călugăreni, din judeţul A ...
Două persoane și-au pierdut viața joi seara, în jurul orei 20:00, pe DN 79, la ieșire din localitatea Andrei Șaguna.UPDATE 8:00 : "Din primele cercetări efectuate în legătura cu accidentul de asea ...
ARAD. Miercuri, 14 martie, la orele amiezii, Calea Victoriei din Arad a avut loc un accident rutier, în urma căruia o fetiță de 14 ani a fost accidentată ușor. O fetiță în vârstă de 14 ani ...
Un bărbat a ajuns la spital în stare gravă, după ce autocamionul pe care îl conducea s-a răsturnat într-o curbă periculoasă, în şanţul de pe marginea drumului. ...
Trei persoane au scăpat ca prin urechile acului fără nicio zgârietură după ce autoturismele în care se aflau s-au ciocnit frontal în apropierea Bisericii Maranata, de pe strada Marcel Olinescu ...
Inevitabilul s-a produs, după instalarea lui Eusebiu Pistru la conducerea filialei ALDE Arad, fostul preşedinte al ALDE Arad, Florin Galiş, care a fost dat la o parte de conducerea centrală p ...
Luni, 16 aprilie 2018, consilierii locali municipali au votat în unanimitate proiectul de hotărâre privind stabilirea amplasamentului final al Monumentului Marii Uniri de la 1918. Es ...
RETIM Ecologic Service SA dorește să informeze populația municipiului Arad că, începând cu 10 aprilie 2018, s-au deschis două puncte pentru distribuirea pubelelor situate pe str. ...
Politicienii din PSD și ALDE au încercat să profite de alegerile din Federația Română de Fotbal pentru a pune mâna pe un domeniu urmărit de milioane de suporteri. Ei au &ic ...
30 aprilie 2018 va fi zi liberă pentru bugetari. Decizia a fost luată în ședința de Guvern de joi, proiectul de hotărâre fiind pe ordinea de zi a Executivului. Proiectul&nbs ...
ARAD: La aproximativ o oră după accidentul produs pe Calea Victoriei, un alt accident s-a produs de această dată, între un tramvai şi un atoturism Fiat. Accidentul rutier a av ...
Preşedintele Colegiului FRAS al arbitrilor aradeni, Egon Zimmerman, continuă pregătirile pentru buna desfaşurare a Raliului Aradului 2018. Etapa arădeana va avea loc în perioada 23-26 ...
ARAD. Miercuri 17 aprilie, la orele prânzului avut loc un accident de circulație pe Calea Victoriei, colț cu strada Ioan Moldovan din municipiul Arad. În accident au fost impli ...
Cel mai mare tablou care se află în patrimoniul Muzeului de Artă din Arad, Tripticul „Înmormântarea lui Hristos“, a fost trimis astăzi la Sibiu pentru a fi restau ...
S-a DESCHIS MACELLARIA Francesca e Federico , a doua locație din Arad ! NOU în Arad, în zona Micălaca, pe strada Splaiul General Gheorge Magheru, b ...
Primăria Municipiului Arad prin Biroul Activitate şi Control Comercial din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală reaminteşte agenților economici care dețin autorizații de funcționare ...
Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a vizitat S.C. Moda S.A. Arad, una dintre firmele importante ale orașului. „Administrația susține brandurile locale. Ar ...
PSD, prin liderul său Dorel Căprar, confirmă că blochează realizarea unei parcări subterane în Piața Avram Iancu. „Deputatul Căprar, președintele PSD Arad, a comunicat astă ...
Un angajat al unui fast-food din incinta unui mall, din Salvador, Brazilia a uimit o lume întreagă prin gestul său. AFLĂ ce a făcut acesta Angajatul unui fast-food s-a așeza ...
În data de 14 aprilie a.c., începând cu orele 11 a.m., în Arad va avea loc un atelier de gătit SUSHI, organizat de Finișan Argentina. &nbs ...
Primarii din județul Arad sunt invitați să se înscrie în Circuitul Gastronomic Arădean – proiect inițiat de Consiliul Județean Arad în parteneriat cu Primăria Munic ...