Regulile noi pentru obţinerea permisului de conducere începând de luni

Vineri, 02 Octombrie, 2015 13:24 Redactia NATIONALE Comentarii 1189 vizualizari  Recomanda pe Facebook  Recomanda pe Twitter
Redactia NATIONALE Comentarii  Recomanda pe Facebook Recomanda pe Twitter
Vineri, 02 Octombrie, 2015 13:24 1189 vizualizari Tiparire

Regulile examenului auto vor fi modificate, astfel că persoanele care vor susţine probele de la începutul lunii viitoare vor trebui să respecte prevederi noi, care intră în vigoare începând de luni, 5 octombrie.

Potrivit Gândul, în momentul de faţă, susţinerea examenului auto se poate face în termen de un an de la absolvirea cursurilor, iar cei care pică proba practică trebuie să treacă din nou de proba teoretică. Totuşi, această regulă va fi schimbată începând din 5 octombrie, după cum reiese din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 97/2015, care va modifică procedura de examinare stabilită prin Ordinul MAI nr. 268/2010.
 
Mai exact, de la acea dată, persoanele care vor trece cu succes de proba teoretică vor putea susţine proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică, în perioadă de valabilitate a cursurilor absolvite. în acest sens, candidaţii vor fi nevoiţi să achite taxa de examinare şi să facă cel puţin încă şase ore suplimentare de pregătire practică.

"Calificativul `admis` la proba teoretică permite susţinerea probei practice în perioadă de valabilitate a cursului de pregătire teoretică şi practică (...) Candidaţii declaraţi `respins` la proba practică pot fi programaţi pentru susţinerea unei noi probe după o perioadă de cel puţin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare şi prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puţin şase ore suplimentare de pregătire practică într-o şcoală de conducători auto autorizată", se arată în actul normativ publicat în Monitorul Oficial la începutul acestei luni.

În acelaşi timp, candidaţii care nu se vor prezenta la proba practică vor putea să ceară o nouă programare oricând în perioadă de valabilitate a cursului de pregătire. Dacă trece un an de la absovirea cursului, susţinerea examenului auto este condiţionată de efectuarea unui nou curs de pregătire.

În altă ordine de idei, cei care vor pica proba teoretică după data de 5 octombrie vor putea să susţină o nouă examinare după cel puţin 15 zile de la respingere, cu achitarea taxei aferente.

Potrivit noilor prevederi, vor putea să susţină proba practică de mai multe ori doar candidaţii care promovează proba teoretică începând cu data de 5 octombrie. Asta înseamnă, mai exact, că persoanele care susţin şi promovează probă teoretică înainte de 5 octombrie trebuie să o susţină din nou dacă pică proba practică, mai arată sursa.

Stiri asemanatoare

ABONARE LA NEWSLETTER

Introduceti adresa dvs de email:
   
De tot râsul: parlamentarii PSD își demonstrează singuri incompetența!

Miercuri, 14 Februarie, 2018 17:13

De tot râsul: parlamentarii PSD își demonstrează singuri incompetența!

Din ciclul „dacă tăceai, filosof rămâneai“, parlamentarii PSD de Arad, s-au făcut din nou de râs în problema CET. Ei au emis o comunicare politicianistă î ...

Amendaţi de Poliţia Locală după ce au ocupat întreaga stradă

Luni, 12 Februarie, 2018 20:30

Amendaţi de Poliţia Locală după ce au ocupat întreaga stradă

Proprietarii unei societăţi comerciale din Arad au fost amendaţi de către Poliţia Locale după ce agenţii au constatat la faţa locului că firma ocupase în mod abuziv, întreaga ...

Răsturnare de situaţie în cazul UTA-ei! Florin Manea a anunţat că nu mai vrea să preia echipa!

Vineri, 16 Februarie, 2018 18:00

Răsturnare de situaţie în cazul UTA-ei! Florin Manea a anunţat că nu mai vrea să preia echipa!

Răsturnare de situaţie la UTA! Sătul de condiţiile impuse de către actuala conducere pentru preluarea clubului, Florin Manea, fiul regretatei legende rapidiste, Nae Manea a decis să rupă p ...

Valea Mureşului, din nou scena unui accident rutier. Trei persoane au rămas încarcerate într-un microbuz răsturnat

Duminica, 18 Februarie, 2018 14:08

Valea Mureşului, din nou scena unui accident rutier. Trei persoane au rămas încarcerate într-un microbuz răsturnat

Accident cumplit pe valea Mureşului,  la ieşirea din Localitatea Otvoş.  Un microbuz cu mai multe persoane care se îndrepta spre Arad în dimineaţa zilei de duminică, s- ...

Incendiu devastator la Pecica! O locuinţă în care funcţiona un BAR şi mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

Duminica, 18 Februarie, 2018 13:10

Incendiu devastator la Pecica! O locuinţă în care funcţiona un BAR şi mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

Detașamentul de Pompieri Arad s-a deplasat în localitatea Pecica pentru a interveni la un incendiu ce se manifesta la o clădire cu funcțiuni mixte, casa de locuit și BAR.   Alarm ...

Atenţie pescari! Perioada de prohibiţie pentru o specie de peşte începe peste trei zile!

Luni, 12 Februarie, 2018 10:49

Atenţie pescari! Perioada de prohibiţie pentru o specie de peşte începe peste trei zile!

Pescuitul este cu siguranţă, una dintre cele mai pătimaşe activităţi însă totuşi, o astfel de activitate atât de îndrăgită de către o mare parte dintre arădeni, se p ...

Nou sistem de colectare a deșeurilor în județul Arad

Joi, 15 Februarie, 2018 14:32

Nou sistem de colectare a deșeurilor în județul Arad

Autoritățile locale, reprezentate de ADI Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad, împreună cu RETIM Ecologic Service SA, vor implementa în Zona 1 Arad un nou sistem de col ...

Grădiniţa din Sântana, închisă la două zile după inaugurare. O bucată de tencuială s-a desprins de pe tavanul unei băi

Miercuri, 14 Februarie, 2018 14:00

Grădiniţa din Sântana, închisă la două zile după inaugurare. O bucată de tencuială s-a desprins de pe tavanul unei băi

Inaugurată de către autorităţile locale din Sântana, noua grădiniţă construită cu bani de la Guvern şi bugetul oraşului, a fost deja închisă, după doar două zile de func ...

Legea a fost adoptată! Ce trebuie să știi despre amenda pentru lipsa rovinietei

Miercuri, 07 Februarie, 2018 10:49

Legea a fost adoptată! Ce trebuie să știi despre amenda pentru lipsa rovinietei

Proiectul de lege care prevede că amenda contravențională pentru lipsa rovinietei se prescrie în 4 luni, față de 6 luni ca până acum. Acesta a fost votat marți de Camera D ...

S-a decis! dispare ora de vară!

Miercuri, 14 Februarie, 2018 10:42

S-a decis! dispare ora de vară!

Decizie șoc a UE. Nu vom mai avea oră de vară!     Uniunea Europeană a decis, prin majoritatea voturilor europarlamentarilor, renunțarea la ora de vară. Decizia a venit &ic ...

Mai multe locaţii destinate comercializării produselor de 1și 8 Martie

Sambata, 17 Februarie, 2018 14:34

Mai multe locaţii destinate comercializării produselor de 1și 8 Martie

Având în vedere numărul mare de cereri pentru comerţul cu produse specifice zilelor de 1 şi 8 martie,  Primăria Municipiului Arad a suplimentat locurile unde se vor putea vin ...

Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la cota 27. Ministrul Sănătăţii:„ Încă nu putem vorbi despre o epidemie”

Marti, 13 Februarie, 2018 18:27

Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la cota 27. Ministrul Sănătăţii:„ Încă nu putem vorbi despre o epidemie”

Gripa sezonieră îşi face de cap în România în timp ce Ministerul Sănătăţii se vede dezarmat în faţa epidemiei despre care jurnaliştii străini spun că a lov ...

De la 1 Martie, CFR anulează 97 de curse! Vezi care sunt acestea!

Sambata, 03 Februarie, 2018 14:53

De la 1 Martie, CFR anulează 97 de curse! Vezi care  sunt acestea!

De luna viitoare 97 de curse ale CFR din toată ţara urmează să fie rretrase din circulație, cei mai afectați de aceste schimbări utrmând să fie navetiștii care trebuie să ajungă ...

Dezastru provocat de o șoferiță din cauza vitezei! 10 maşini făcute PRAF!

Marti, 13 Februarie, 2018 09:00

Dezastru provocat de o șoferiță din cauza vitezei! 10 maşini făcute PRAF!

Un accident rutier grav cu 10 mașini implicate, s-a produs în acestă seară în zona Gării CFR.  Evenimentul a fost provocat de o şoferiţă, in vârstă de 37 de ani, ca ...

Primăvara începe cu „Săptămână a comediei” pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici

Miercuri, 14 Februarie, 2018 10:48

Primăvara începe cu „Săptămână a comediei” pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici

Nimic mai bun pentru un început de primăvară decât o săptămână de... zâmbete. De bucurie. De hohote de râs. Nimic mai bun decât o săptămână de sp ...

Se apropie a patra ediție a târgului ARpicultura!

Vineri, 16 Februarie, 2018 12:26

Se apropie a patra ediție a târgului ARpicultura!

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad organizează în acest an a patra ediţie a evenimentuliu ARpicultura, care are loc în perioada 24-25 februarie 2018, la complex ...